Mircea Neșu, membru în Comisia Centrală a Arbitrilor, a declarat că se retrage și el din CCA după ce foștii șefi ai arbitrjului românesc, Aron Huzu și Dan Lăzărescu, au demsionat, informeză agenția Mediafax.
"Nu îmi voi păstra funcția în CCA, pentru că eu am revenit aici doar pentru a le da o mână de ajutor celor doi din conducere. Eu, de altfel, am rupt relațiile cu această comisie de 3-4 ani și m-am întors doar pentru a-i ajuta pe Huzu și Lăzărescu. Nu știu ce va mai fi pe la CCA cu Avram la conducere, dar îi urez succes în noua sa funcție’, a afirmat Neșu.
Președintele Aron Huzu și vicepreședintele Dan Lăzărescu au decis să demisioneze după ce Comitetul Executiv al FRF a decis, miercuri, la solicitarea unor cluburi, să aducă arbitri străini la unele partide din Liga I.
Comitetul de Urgență al FRF a decis, joi, ca fostul abitru Vasile Avram să preia funcția de președinte al CCA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER