Patronul stelist Gigi Becali e pus pe fapte mari în această iarnă. Își dorește o campanie de transferuri inspirată, n-are prea mulți bani pentru acest demers, dar are câteva idei. Printre ele se regăsește și fundașul dreapta al Craiovei, Ovidiu Dănănae. Accidentat grav în meciul amical jucat de echipa națională în luna august contra Ungariei, tânărul fundaș dreapta al Craiovei a avut parte de un verdict medical foarte dur, de nouă luni de indisponibilitate pentru ruptură de ligament. Ulterior, recuperarea lui Dănănae a decurs bine, astfel că perioada în care stă pe tușă s-a redus la șase luni, urmând să fie apt de joc puțin după prima etapă a returului, programată pentru 20 februarie. Acest lucru îl face interesant pentru Gigi Becali în vederea unui transfer de la Craiova la Steaua. Patronul stelist s-a sfătuit pe această temă cu Basarab Panduru și cu Mihai Stoichiță.
E fundașul dreapta preferat al selecționerului
Cu acest prilej, cei doi i-au amintit lui Becali de Dănănae, după ce, în trecut, Gigi avusese de gând să-l transfere pe jucător, dar renunțase din cauza accidentării. Olteanul e de altfel și fundașul dreapta preferat al lui Răzvan Lucescu. Avantajele ofertei pe care Steaua o va formula pentru fundașul Craiovei o reprezintă lipsa de lichidități pe care o traversează Adrian Mititelu. Patronul Universității are nevoie de bani, acesta fiind și motivul pentru care l-a declarat pe Florin Costea transferabil. Apoi, faptul că Dănănae e indisponibil de o lungă perioadă e un motiv care poate aduce diminuarea pretențiilor Craiovei, pentru că Steaua își asumă un risc.
„Avem variante de transfer de fundași laterali, dar una mi-a atras atenția. E vorba de unul din România care mi-a plăcut, de care uitasem, dar de care mi-a amintit Panduru”, Gigi Becali, patron Steaua.
„Discuțiile despre completarea lotului se vor face după meciul cu Twente. Nu sunt adevărate zvonurile din presă cu aducerea unor jucători. Au fost discuții la început cu Sburlea. Atât!”, Valeriu Argăseală, președinte Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER