Un alt titular e OUT! Dică are apărarea întreagă, dar mijlocul decimat. Cine va lipsi în etapa următoare de la FCSB

Un alt titular e OUT! Dică are apărarea întreagă, dar mijlocul decimat. Cine va lipsi în etapa următoare de la FCSB
  • Publicat:
  • Actualizat:

Partida de la Pitești, cu Viitorul, i-a adus noi bătăi de cap lui Nicolae Dică. Antrenorul vicecampioanei este nevoit să gândească, pentru partida din etapa viitoare, de la Botoșani, o formulă de echipă din care va lipsi Dragoș Nedelcu. Mijlocașul central al FCSB-ului a primit în meciul contra fostei lui echipe cel de-al 7-lea cartonaș galben din acest sezon, motiv pentru care va primi automat o etapă de suspendare.

Nedelcu, singurul fotbalist al FCSB-ului în pericol de suspendare, a fost avertizat cu cartonaș galben în minutul 19 pentru un fault foarte dur la Vînă.

Problemele lui Nicolae Dică sunt cu atât mai mari cu cât Nedelcu va lipsi dintr-o zonă a terenului în care alte două variante, Mihai Pintilii și Ovidiu Popescu, sunt indisponibile timp de mai multe luni din cauza unor accidentări serioase. Nici Filipe Teixeira, accidentat cu Sepsi Sf. Gheorghe, nu e o variantă sigură, astfel încât Dică ar putea juca în Moldova cu Junior Morais lângă Lucian Filip, pe stânga liniei defensive urmând să apară Alexandru Stan.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Opt mașini implicate în două accidente pe Autostrada A0 Centura București
Opt mașini implicate în două accidente pe Autostrada A0 Centura București
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total…
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
Noua taxă obligatorie pentru șoferi. Se achită 540 de lei. Vignieta auto se afișează pe parbrizul mașinii
Noua taxă obligatorie pentru șoferi. Se achită 540 de lei. Vignieta auto se afișează pe parbrizul mașinii
Mesaj RO-Alert pe DN1! Breaking news
Mesaj RO-Alert pe DN1! Breaking news
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Noul Mitsubishi Outlander revine pe piața din România. RIVAL pt. Dacia BIGSTER???
Noul Mitsubishi Outlander revine pe piața din România. RIVAL pt. Dacia BIGSTER???
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×