Imagini surprinse joi cu drona, deasupra stadionului ”Eugen Popescu”, indică stadiul real al lucrărilor de pe șantierul de la Târgoviște, unde nu apare vreun muncitor, ci doar două utilaje mici, parcate. Conform promisiunilor inițiale ale autorităților locale, reabilitarea arenei Chindiei ar fi trebuit să se finalizeze în aceste zile și ar fi presupus reconstruirea tribunei dinspre Mănăstirea Dealu, consolidarea vechii tribune, dinspre oraș, precum și o parte a peluzei, instalație de nocturnă, gazon cu încălzire, tabelă de marcaj modernă, clădire de birouri și vestiare, plus amenajarea unei parcări de câteva sute de locuri.
Investiția s-ar fi făcut exclusiv cu fonduri locale, provenite dintr-un credit contractat de Primăria Târgoviște.
Chindia a obținut promovarea matematică în Liga 1 la data de 25 mai 2019, după penultima etapă de campionat, 4-1 cu Luceafărul Oradea pe teren propriu, practic ultima partidă jucată de atunci lângă Turn. Lucrările la stadion nu au început imediat după promovare, cum ar fi fost normal, ci după încă aproape două luni, cu demolarea sectoarelor dezafectate.
După demolare a urmat o pauză, cu reluarea activității undeva în toamnă, pentru turnarea fundației la viitoarea tribună. Cu chiu, cu vai, cu acuze de fals în acte și expertize, cu scandaluri imense, fundația tribunei noi și a clădirii administrative a fost finalizată.
Componentele metalice ale tribunei, despre care s-a spus că au fost comandate în iarnă, nu au ajuns nici până astăzi la Târgoviște. S-a mai lucrat la gazon, asta în februarie și martie, cu firma care a colaborat și cu Viitorul sau FC Voluntari.
”Oamenii și-au făcut treaba în grafic, dar nu pot veni cu gazonul până când tribunele nu sunt gata. În rest, pe partea lor totul e ok”, vorbesc sursele ProSport.
De curând, autoritățile, în speță edilii municipiului reședință de județ din Dâmbovița, au anunțat că așteaptă să colecteze bani din taxe și impozite pentru a accelera lucrările la stadion, contractate prin împrumut (!) și ca noul termen de finalizare ar fi sfârșitul acestui an, din cauza problemelor provocate de coronavirus.
În condițiile în care lucrările de la ”Eugen Popescu” stagnează, iar Chindia e obligată să joace în continuare la Ploiești, pe ”Ilie Oană”, Consiliul Județean Dâmbovița a anunțat că este ”aproape gata” un studiu de fezabilitate pentru un stadion nou, de 12.000 de locuri, situat în apropierea Gării și a Unității Militare din Târgoviște.
Studiul ar fi costat 100.000 de euro, iar construcția efectivă a arenei ar urma să se facă prin Compania Națională de Investiții. Subiectul nu reprezintă vreo noutate la Târgoviște. Din 2012 și până astăzi, au tot fost anunțate studii finalizate și avize pozitive pentru acest obiectiv, care în realitate nu s-a aflat niciodată pe harta priorităților CNI. Elementul surpriză de acum ar fi disputa dură dusă pe plan local, între membrii aceleiași formațiuni politice.
Foto: Facebook Târgoviștea în imagini
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER