Deși a jucat aproape trei ani în Olanda, la Herenveen, în perioada 1991-1993, fostul internațional al Științei, Rodion Cămătaru, nu a auzit de Mark Wotte, omul pe care presa din țara Lalelelor îl anunță ca noul antrenor al Universității.
„Este un antrenor de care, din păcate, nu am auzit. Nici ca jucător nu-mi spune nimic, deși fotbalul olandez îmi este destul de cunoscut. Am văzut că a fost ultima oară la Southampton, în Anglia. Sunt sigur că vine cu gânduri bune și este foarte posibil să aibă și rezultate, deși eu cred că în această perioadă era mai potrivit un antrenor român, care să cunoască lotul și stilul echipei”, spune Cămătaru.
Acesta este sigur că olandezul va avea priză la public, datorită aspectului său. „După față, arată mai mult a actor de cinema decât a antrenor. O să dea bine la public și nu văd de ce n-ar avea și rezultate. Văd că a antrenat echipe bunicele în Olanda, cum ar fi Utrecht, Willem II sau Den Bosch”, explică fosta Gheată de Aur a Europei.
„Piți nu și-a călcat principiile”
Cămătaru explică și de ce a fost sigur de la început că Victor Pițurcă nu va accepta să preia Universitatea Craiova. „Eu îl cunosc foarte bine pe Pițurcă, are niște principii clare de la care nu se abate niciodată. Ori, la Craiova era foarte greu să i se aprobe aceste principii. Pe asta am mizat când am spus că n-o să vină”, a spus Cămătaru, care a revenit astăzi de la Viena, oraș în care și-a petrecut revelionul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER