Vasile Miriuță (51 de ani), antrenorul lui Hermannstadt, a anunțat că îi va amenda pe jucători dacă vor mai scuipa pe teren.
Tehnicianul vrea să îi învețe pe elevii săi la antrenamente să nu mai scuipe, iar dacă nu îi va merge cu frumosul, Vasile Miriuță are în plan să îi amendeze pe cei care nu respectă această regulă care ar putea diminua riscul infectării cu coronavirus în rândul fotbaliștilor.
„Cred că e mai ușor să nu dai mâna. Cu scuipatul e mai…și eu am fost fotbalist și mai scuipam și eu, ăsta e adevărul. Mai uiți, poate, dar se pot obișnui. Dacă avem patru săptămâni până se reiau meciurile, în acea perioadă îi pot învăța pe băieți să nu mai scuipe în timpul antrenamentului. Le dau câte o amendă dacă scuipă și atunci se vor obișnui să nu o mai facă”, a spus Vasile Miriuță, pentru AntenaSport.
În cazul în care se va relua campionatul, regulile vor fi, cu siguranță, mult mai stricte, iar staff-ul tehnic ar putea fi obligat să poarte măști de protecție.
În ceea ce-l privește, Vasile Miriuță solicită o mască specială.
„Ar trebui ca masca să aibă mai multe găuri, să mă audă jucătorii. Altfel e o problemă, dacă purtând masca nu pot să strig la jucători. Nu știu dacă m-ar deranja, dar nici bine nu ar fi. Dacă va trebui să purtăm acele măști nu cred că va fi un antrenor care să nu le poarte”, a mai spus Vasile Miriuță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER