Un „chinez” la CFR!** „Ne batem cu Vaslui la titlu”

CFR a transferat în vară un brazilian universalist, îndrăgostit de China, motiv pentru care și gătește ca în țara asiatică, interesat de bucătăria românească, viitor tătic și, speră, și campion cu CFR. Pe numele lui: Ronny.

Fotbalul i-a făcut cu ochiul micuțului Ronny pe străzile din Sertãozinho, un oraș cam de mărimea Sibiului situat la 325 km de Sao Paolo. Acolo, la echipa locală, a luat în mâini abecedarul celui mai iubit sport din Brazilia, după care a făcut pasul spre un club mai mare, America de Natal. Nu pentru mult timp, întrucât scouterii care îl ochiseră deja i-au pus în față un prim contract de profesionist, în Elveția, la FC Zurich. A marcat 23 de goluri în 33 de meciuri pentru gruparea din Țara Cantoanelor, câștigând și Cupa Elveției, lucru ce l-a ajutat să se transfere în Portugalia, la Pacos Ferreira.

N-a mai fost la fel de eficient, doar 9 goluri în 38 de jocuri, însă tot a prins un transfer în China, țară de care urma să se îndrăgostească iremediabil. „China mi-a rămas în inimă, m-a cucerit. Am plecat prima dată acolo în 2007 și am stat 3 ani, la Shanghai Shenhua și Shaanxi Chanba”, își începe povestea Ronny, unul din oamenii de bază ai CFR-ului din era Costa.

S-a întors apoi pentru câte un an în Brazilia și Portugalia, dar gândul îi rămăsese tot la China, așa că a plecat din nou acolo, la Guangdong Sunray, ultima destinație înainte de a ajunge la Cluj. „Mi-a plăcut atât de mult acolo încât am învățat chineza, nu am luat în glumă sejurul acolo. Aveam profesor 24 de ore din 24 lângă mine. Așa am ajuns cel mai bun străin în 2007-2008!”, rememorează Ronny. Și traiul din China i-a rămas la inimă. „Și acum gătesc mâncare chinezească, dar numai pentru mine. Soția nu poate mânca, fiindcă e însărcinată. Cu timpul sper să învăț să gătesc și mâncare tradițională ca la Cluj”, promite atacantul.

„Vasluiul, cel mai tare adversar”

Ambiția de care a dat dovadă în China l-a însoțit și la Cluj, unde s-a impus deja în prima echipă a lui CFR, pentru care a jucat deja șapte meciuri. Mai mult, a evaluat și adversarii din Liga I, iar concluzia nu e deloc surprinzătoare.

„Sunt echipe puternice, însă cu o mentalitate puternică și cu ambiție vom reuși să ne atingem obiectivul. Va fi dificil să câștigăm titlul, dar dacă antrenorul a spus că avem cea mai bună echipă din campionat și că vom câștigat titlul, atunci asta vom face! Dintre adversari, FC Vaslui e cea mai puternică echipă împotriva căreia am jucat, dar și Rapid are o echipă tare. Dinamo e și ea de luat în seamă din moment ce e lider, poate și Steaua …”, e de părere Ronny.

Într-o săptămână devine tătic

Ronny are emoții, dar nu din pricina startului ușor ezitant al CFR-ului. „Soția mea va naște în maxim o săptămână un băiețel. Îl voi numi tot Ronny, ca și pe mine. Sunt foarte emoționat”, a mărturisit Ronny, care e al doilea brazilian adus în vară la CFR, după Jose Lionn. Clujenii au mai transferat în vară alți doi brazilieni, cinci portughezi și un senegalez, dar niciun român. Cu cinci componenți, comunitatea braziliană este a cincea din vestiarul fostei campioane, după cea portugheză și cea română.

23 de goluri a marcat Ronny în sezonul 2004-2005 pentru Pacos Ferreira, în 33 de jocuri

7 meciuri a bifat Ronny pentru CFR în acest sezon, înscriind și un gol

3 echipe a servit Ronny în China: Shanghai Shenhua, Shaanxi Chanba, între 2007-2009, Guangdong Sunray, în prima jumătate a lui 2011

Publicat: 07 10. 2011, 16:10
Actualizat: 07 10. 2011, 16:12