Un club din Liga 1 a dat „lovitura”! Sânmărtean a fost convins să rămână în România: „Va semna zilele acestea”
FC Voluntari se va putea baza în acest campionat pe Lucian Sânmărtean, fotbalist ajuns la 37 de ani. Antrenorul ilfovenilor, Claudiu Niculescu, a recunoscut că fostul campion al României va semna în următoarele zile.
Sânmărtean s-a antrenat în ultimul timp cu FC Voluntari și a ales în cele din urmă să rămână la echipă. Fotbalistul a așteptat un contract mai bun în afara țării, dar cum nu a avut o variantă mai avantajoasă a ales echipa antrenată de Claudiu Niculescu.
Antrenorul ilfovenilor a fost cel care a dat vestea: „Am înțeles că va semna zilele acestea. El negociază cu conducerea clubului, dar într-o proporție foarte mare cred ca va semna. E un jucător valoros, chiar dacă n-a mai jucat de ceva timp. E un jucător cu calitate foarte mare. Să spunem că e la un 70-75% din potențial.
Suntem apropiați de vârstă, el fiind mai tânăr ca mine. Sincer, nu m-am gândit că o să am posibilitatea la un moment dat să-l antrenez, pentru că am fost adversari aproape toată cariera. Și cu el, cu Costin Lazăr, cu Maftei și cu Florin Cernat”, a spus Claudiu Niculescu potrivit Telelekom Sport.