Un club din Liga 1 și-a schimbat antrenorul! Pentru a doua oară în mai puțin de o lună

Ofertat de conducătorii CS Mioveni după ce l-au demis pe Gheorghe Mihali, antrenorul Eugen Neagoe (50 de ani) a amânat să dea un răspuns ferm echipei din Liga 2. Fostul secund al naționalei și ultima dată antrenor la CSM Poli Iași a condus câteva antrenamente, a urmărit din tribună meciul cu Academica Clinceni, însă s-a decis să dea curs unei alte oferte pe care a primit-o între timp. Neagoe a acceptat să o preia pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, echipă din Liga 1 care s-a despărțit de două etape de Valentin Suciu și de atunci a fost condusă de interimarul Sandor Nagy.

Începând de astăzi, Eugen Neagoe este noul antrenor principal al nou-promovatei în Liga 1 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, echipă care după desfășurarea a 17 etape se află pe antepenultimul loc în clasament, pe 12, cu 11 puncte acumulate, cu două mai multe decât ultima clasată Juventus.

Clubul din Sfântu Gheorghe l-a prezentat în această dimineață, într-o conferință de presă, pe Neagoe, acesta semnând un contract valabil până la finalul sezonului, cu posibilitatea de prelungire, în funcție de rezultatele pe care le va avea echipa, dacă va reuși sau nu să se mențină în prima ligă.

„Am considerat că avem nevoie de un antrenor nou și de un antrenor care poate să revigoreze mersul echipei noastre și sperăm că o să avem rezultate mult mai bune de acum încolo. Pe această cale îi dorim un parcurs cât mai bun alături de echipa noastră, să stea cât mai mult cu noi și să avem bucurii și satisfacții”, a spus finanțatorul echipei cosăsnene, Laszlo Dioszegi.

„Am avut o pauză de patru luni, patru luni și jumătate după perioada foarte bună pe care am avut-o la Iași. Sunt foarte încrezător că putem, împreună, cu echipa, jucătorii și suporterii, să reușim ceea ce ne dorim și ceea ce s-a propus încă din vară. Nu trebuie ascund deloc faptul că obiectivul este rămânerea în prima ligă și sunt convins că putem realiza acest obiectiv, pentru că altfel nu eram aici, nu veneam, nu credeam în realizarea sa. Nu am multe să spun. Foarte important este ceea ce vom face de astăzi și aș dori ca prin lucrurile pe care le facem să ne judecați apoi. Sunt adeptul să muncim mai mult decât să vorbim. Rezultatele să vorbească”, a comentat și Eugen Neagoe, noul antrenor principal al Sepsi OSK.

Neagoe a spus și cum a fost convins să vină la echipa din Sfântu Gheorghe: „Am discutat ieri în jurul a două ore, două ore și jumătate. Este un proiect foarte frumos, un pas important pe care îl face clubul. Din punctul meu de vedere, aici s-au făcut niște lucruri extraordinare, s-a făcut istorie. Pentru prima, echipa din Sfântu Gheorghe este în prima ligă și pasul următorul este ca echipa să rămână în prima ligă”.

La Sepsi OSK, antrenorul principal Eugen Neagoe va veni și secundul Sebastian Moga.

În următoarea etapă, a 18-a, Sepsi joacă pe teren propriu, la Brașov, sâmbătă, de la ora 16:00, cu Gaz Metan Mediaș, echipă care are un punct mai puțin decât covăsnenii.

Ca antrenor principal, Eugen Neagoe a antrenat următoarele echipe: Universitatea Craiova (2005), Pandurii Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, ASIL Lysi, din nou Universitate Craiova (2009), Aris Limassol, Nea Salamis și CSM Politehnica Iași. Ca antrenor secund a făcut parte din stafful lui Victor Pițurcă la echipele: Steaua, Universitatea Craiova (2010), Al-Ittihad, dar și la naționala României.

Astfel, în această situație, CS Mioveni cauză un nou antrenor pe care să-l oferteze, până atunci urmând ca interimar să fie Mihai Olteanu, cel care a condus echipa atât în meciurile cu Academica Clinceni, cât și cu Sportul Snagov.

Publicat: 14 11. 2017, 11:30
Actualizat: 14 11. 2017, 13:35