Cristiano Bergodi a ajuns la Craiova, unde va fi în carantină 2 săptămâni, timp în care va viziona meciurile din acest campionat ale Universităţii şi va pune la cale strategia pentru ultimele 8 etape ale campionatului.
Un component al Craiovei Maxima, Nicolae Negrilă, îl avertizează pe tehnicianul italian că trebuie să aibă rezultate imediat la o echipă precum Craiova, dar şi un joc ofensiv, plăcut ochiului. Negrilă recunoaşte totuşi că echipa va avea de suferit din pricina absenţei fanilor, care erau un atu important.
„De Bergodi am o părere bună. Echipele pe care le-a antrenat în România au jucat bine în general, au arătat un fotbal plăcut. Și Voluntariul a jucat bine cu el, dar nu a prea avut cu cine să facă treabă acolo. Aici are și echipă, are jucători buni, condiții nu mai vorbesc și sper să nu ne dezamăgească. Cu oltenii nu merge așa, oricum. Dacă nu va avea rezultate și echipa nu este ofensivă o să înceapă să-l fluiere imediat.
Nu știu cine l-a adus, dar sper să facă o treabă cât mai bună și imediat, pentru că ne așteaptă meciuri foarte dificile. Noi trebuie să luptăm pentru titlu, pentru că sunt șanse mari. Acum, să vedem, că am înțeles că se joacă fără spectatori și asta ne dezavantajează clar. Se schimbă datele problemei, pentru că publicul nostru făcea mult pentru echipă. Vor fi opt etape de foc și echipa care va sta mai bine pe picioare, aceea va câștiga campionatul. Sper și cred că vom lua titlul!”, a declarat Nicolae Negrilă pentru gds.ro.
Fundaşul dreapta care a marcat golul decisiv în returul cu Kaiserslautern, pentru calificarea Craiovei Maxima în semfinalele Cupei UEFA, în 1983, se declară surprins de plecarea intempestivă a lui Cornel Papură, ţinând cont că a avut rezultate bune, iar lotul şi condiţiile sunt de performanţă.
„L-am apărat pe Papură, că făcuse puncte multe. M-a surprins decizia lui de a demisiona! Nu l-am întrebat de ce a plecat, dar e clar că a fost ceva pe aici, dacă a făcut el treaba asta. Că de echipă nu avea ce să zică, avea. Și nu cred că are nimeni în România condițiile pe care le avem noi la Craiova”, declară „Negoro”.
Negrilă, care s-a „refugiat” la ţară, în comuna natală, Gighera, în perioada de izolare, este convins că jucătorii nu vor avea probleme de readaptare la efort şi la joc, deoarece şi-au menţinut o condiţie fizică bună şi vor avea şi aproape o lună de pregătire comună.
„Am înțeles că și-au făcut antrenamentele individuale jucătorii noștri. Sper să fie așa, pentru că altfel încep rupturile, întinderile și nu e bine. Cât despre reluarea Ligii 1, spun că este nevoie de o pregătire colectivă de două – trei săptămâni. Asta în ideea că toți jucătorii sunt profesioniști și s-au menținut cât s-a putut de bine. Nu cred că în timpul de astăzi mai sunt amatori la acest nivel, să stea, să mănânce și să bea. Dacă nu poți să alergi nu poți să joci fotbal. Avem o echipă bună în continuare”, spune Negrilă, pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER