După eșecurile din primele două etape ale noului sezon, cu nou-promovatele Săgeata Năvodari (0-1) și FC Botoșani (1-2), gluma începe să se îngroașe la Gaz Metan Mediaș. Echipa părăsită în această vară de antrenorul Gigi Mulțescu și de jucătorii Eric de Oliveira și Nicandro Breeveld dă semne de slăbiciune, iar șeful Ioan Horoba vrea să redreseze situația din mers. În acest sens, oficialul medieșenilor a anunțat că în aceste zile va face un transfer pentru a fortifica atacul echipei sale, în contextul în care Vitinho este accidentat.
„Trebuie să ne mișcăm din mers, de aceea vom aduce un atacant de 24 de ani din Anglia, care a jucat la Sheffield o perioadă. Sper să-l putem legitima săptămâna viitoare, pentru că altfel nu ne putem prezenta nici la Timișoara cu vreun atacant, deoarece la Botoșani s-a accidentat și Vitinho. Săptămâna viitoare o să dau mai multe detalii. Am semnat contractul cu el. A plecat acasă ca să-și ia bagajele. El a stat o săptămână aici și a fost văzut de Dulca. Suntem hotărâți să-l luăm. Mai cautăm un fundaș stânga și sper să scăpăm de accidentări”, a spus Horoba la Sport Total FM.
Noul atacant al lui Gaz Metan este Jordan Robertson, fotbalist format de Sheffield, dar care de-a lungul timpului a mai evoluat la echipe ca Dundee United, Oldham Athletic, Southampton sau Ferencvaros. Ultima oară, Robertson a jucat în Filipine, la Global.
A făcut închisoare În 2008, englezul a fost la originea unui accident rutier deosebit de grav, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața. Robertson a fost găsit vinovat de conducere imprudentă, după ce s-a descoperit că jucătorul era preocupat de gestionarea melodiilor de pe MP3 player înaintea producerii accidentului. Atacantul a fost eliberat în 2011, după 32 de luni în spatele gratiilor. De asemenea, lui i-a fost suspendat permisul pe o perioadă de cinci ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER