Un dublu campion al României vorbește la superlativ despre Culio: „Sunt mândru că am jucat alături de el. M-au impresionat lucrurile astea”

Ionuț Rada (36 de ani), fostul fundaș al CFR-ului și actualul jucător al Sănătății Cluj, a recunoscut că Juan Emmanuel Culio (35 de ani) se numără printre jucătorii care i-au pus cele mai mari probleme la antrenamentele echipei din Gruia.

Dublul campion al României cu CFR Cluj a vorbit la superlativ despre mijlocașul argentinian cu care a fost coleg în sezonul 2010-2011, înainte ca acesta să plece la Galatasaray pentru două milioane de euro:

„Eu tot timpul am spus că am un mare respect pentru el, sunt mândru că am jucat alături de el și mă bucur că în continuare o face foarte bine. Este vorba de Culio.

În momentul în care el a făcut pasul la Galatasaray, am spus că eu sunt mândru că am putut să joc cu el în echipă, stilul lui de a juca, de a se antrena, de a vedea lucrurile m-a impresionat. Mă bucur că încă o face foarte bine.Cum îl vedeți la meci așa este și la antrenament”, a spus Ionuț Rada, la ProSport LIVE.

Club Flandria, Almagro, Independiente, Racing Club, La Serena, CFR Cluj, Galatasaray, Orduspor, Mersin IY, Deportivo La Coruna, Al-Wasl, Las Palmas, Real Zaragoza și RCD Mallorca sunt cluburile la care a evoluat Culio în cariera sa.

Trei titluri de campion, două Cupe ale României și două Supercupe a cucerit sud-americanul alături de CFR Cluj.

 

Publicat: 13 04. 2019, 08:06
Actualizat: 13 04. 2019, 08:07