Episodul dureros și șocant suferit de George Galamaz în minutul 44 al meciului Petrolul-Steaua, când a fost lovit cu pumnul de un ultras, nu este singular în lumea fotbalului. În Anglia, patria în care s-a născut huliganismul, a avut loc la începutul acestui an un incident aproape identic, în timpul unui meci din FA Cup disputat între Stevenage și Newcastle United (3-1), pe 8 ianuarie.
Atunci, Robert Fitzgerald, fan al formației gazdă, a pătruns pe teren pentru a-l lovi pe fundașul lui Stevenage, Scott Laird, actualul iubit al fostei sale prietene. Pentru faptul că agresorul avea circumstanțe atenuante, instanțele civile au decis să-i de acestuia o pedeapsă de 12 luni de închisoare și 6 ani de interdicție pe stadioane.
În cazul lui Enache Ștefan Dragoș, ultrasul care l-a lovit pe George Galamaz, nu există niciun fel de circumstanțe atenuante, ba dimpotrivă, se vorbește chiar despre premeditarea acestei acțiuni, astfel că fanaticul prahovean riscă până la 3 ani în spatele gratiilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER