Fost atacant în Liga I în anii 90, cu 250 de meciuri și 70 de goluri marcate la Electroputere, FC Național, FC Argeș, Gloria Bistrița, FC Bihor și Jiul Petroșani, Cristian Albeanu (48 de ani) este un mare suporter al Universității Craiova, pe care o vede favorită la titlu, alături de FCSB. El motivează părerea prin faptul că aceste două echipe au loturi cu o medie mai scăzută de vârstă față de CFR Cluj, iar acest lucru va conta după o pauză neobișnuit de lungă, de 3 luni.
„CFR are o echipă cu o medie de vârstă de 28-29 de ani și se va juca din 3 în 3 zile, nu le va fi ușor. La CFR Cluj pot pica anumiți jucători, nimeni nu poate fi sigur cum va fi, dar sunt șanse mari să nu reziste. În schimb, Craiova și FCSB nu au această problemă, au jucători tineri. Cu Koljic, Bărbuț, Mihăilă și Ivan, pe care-i poți roti, dacă joci cu 2 vârfuri, poți face față. Atuul acesta îl are și FCSB, al jucătorilor tineri și viguroși. Mi-aș dori să le transmitem băieților lui Bergodi suflul pe care nu l-au avut în ultimii ani, pentru că puteau și atunci să facă pasul spre titlu, dar nu au reușit să preia entuziasmul fanilor” a declarat Albeanu (foto sus, îmbrăcat în negru), la Oltenia TV.
Cristian Albeanu are un mare regret în carieră, că nu a jucat pentru echipa sa de suflet, Universitatea Craiova, pe care a susținut-o dintotodeauna, din copilărie, inclusiv când era jucător, dar și acum, el fiind stabilit la Petroșani.
„Au fost aduși atunci jucători din alte părți, precum Ungur sau Radu Niculescu, iar eu sau Dănciulescu, Adrian Ilie sau Sabin Ilie nu am jucat acolo. Au fost discuții de câteva ori să ajung la Craiova, este un mare of al meu că nu am jucat la Știința. Ce bătaie îmi luam când eram mic de la mama când mă prindea că plângeam că pierdea Craiova. Îmi spunea că jucătorii câștigă bani, iar eu mă îmbolnăvesc de suferință.
La școală la desen ne dădeau să desenăm rațe sau nu știu ce, iar eu desenam stadionul Central, pe care încă nu-l văzusem pe viu. Mi-a dat profesoara nota 4 și mi-a spus să vin cu mama la școală. Universitatea Craiova ne-a rămas în suflet tutoror din familie, așa am moștenit de la tata și așa e și fiul meu, suntem 3 generații și venim și acum la meciuri pe Ion Oblemenco. Și poate o să fim 4 generații pe stadion, când voi avea nepoți” spune Cristi Albeanu.
Fiind vârf de atac, l-a avut ca idol pe fostul mare atacant al Științei, al României și al lui Dinamo, Radion Cămătaru, despre care își amintește: „S-a pregătit o perioadă la noi în Valea Roșie, înainte de a se transfera la Charleroi. El a fost modelul meu ca jucător el, dar evident că nu m-am putut apropia de valoarea lui. Ce m-a frapat prima dată au fost gambele lui, pur și simplu nu-i intrau jambierele pe picior. Mi s-a părut extraordinar de mare, era stâncă”. Albeanu este născut la Târgu Cărbunești, la 65 de kilometri de Strehaia, localitate de unde originar Doru Cămătaru.
Cristi Albeanu a făcut parte din echipa lui Electroputere care a prins cupele europene în primul an de Divizia A, după două promovări consecutive, din Divizia C în Divizia A. În acei ani, la Electro au jucat fotbaliști precum: Adrian Ilie, Sabin Ilie, Dănciulescu, Gabi Popescu, Claudiu Răducanu, Fane Nanu, George Biță, Claudiu Niculescu, Samir Zamfir sau Ionel Gane.
Albeanu a povestit că duelurile Electro – Universitatea erau dure, însă a fost unul și mai lejer, în ultima etapă, când Gică Craioveanu a marcat de 3 ori și a ieșit golgheterul campionatului.
„Pe vremea aia se puneau la masă nea Romică de la Brașov și cu nea Jean de la Bistrița și hotărau cine să pice. Electro era în cărțile lor, dar au văzut că nu au ce să ne facă, eram o piatră tare, în primul an am terminat pe locul 3, în fața Universității Craiova. Al doilea campionat am ratat la mustață cupele europene. În Valea Roșie cine scăpa cu doar 2-3 goluri se felicita.
Noi aveam echipă tare atunci. Erau jucători despre care știai că vor ajunge mari, precum Adi Ilie, Sabin, Danciu (Dănciulescu, n.r.), Răducanu. Unora le-am mai dat niște capace și eu, dar le-au folosit. În acea vreme erau echipe care făceau 15 blaturi pe campionat. Noi nu ne-am dat la o parte nici cu Universitatea. Numai în ultima etapă, am bătut noi cu 5-4, când a ieșit Gicuță Craioveanu golgheter, pentru că și prin partea cealaltă marca Axinia pe bandă rulantă. Portarul Liviu Preduț punea zidul pe partea opusă și Gică ne-a dat vreo 3 goluri din lovitură liberă”.
Despre experiența la Gloria Bistrița, Cristi Albeanu a confirmat că erau toate condițiile pentru jucători, de la prime și salarii, până la portbagaje pline de produse și ajutor din partea arbitrilor.
„La Bistrița am ajuns prin relația lui Florin Halagian cu Jean Pădureanu, m-au împrumutat de la FC Național pentru ultimele 6 etape să scăpăm Bistrița de la retrogradare, dar am ajuns acolo mai o dată cu Predatu și Marius Popescu de la Cluj. A fost foarte bine la Bistrița, nea Jean s-a bucurat că eram oltean de-al lui. Ne-am salvat, am dat și câteva goluri. Riscam cu două vârfuri, eu și Predatu, că era disperarea mare și arbitrii erau cu noi. Când a plecat tata de la Bistrița îi băteau farurile prin brazi, că era portbagajul plin cu carne, cârnați, tot, dar i-am spus lui nea Jean că nu aveam nevoie, că ai mei aveau de la țară. Am lucrat acolo cu fostul mare fotbalist Remus Vlad, cu regretatul CFR-ul, Constantin Cârstea” povestește fostul atacant.
În perioada petrecută în Trivale, Albeanu nu s-a bucurat de mare apreciere din partea marelui Gicu Dobrin și a fost uimit de respectul uriaș de care se bucura la FC Argeș directorul uzinelor Dacia, Constantin Stroe, dar și de tupeul lui Adi Mutu, care era practic un copil pe vremea aceea.
„De cei dispăruți numai de bine, dar parcă am simțit o distanțare, nu neapărat o răutate din partea lui Gicu Dobrin. Poate a fost numai o impresie de a mea, deși nu cred. Jucasem la Național și mai veneau guvernatorul Mugur Isărescu și viceguvernatorul Vlad Soare, dar nu ne ridicam. La Argeș, când a apărut Constantin Stroe toată lumea s-a ridicat în picioare, de la masor la antrenor și la căpitanul echopei, iar eu am rămas pe scaun. Nu le-a picat bine și în două luni m-au executat.
Dădusem 2 goluri într-un meci de Cupă și jucasem doar 5 minute, dar mi s-a spus că a fost frecție la picior de lemn. M-am gândit că le stricasem planurile totuși în acel meci. A fost o bucurie să joc pentru încă o mare echipă. Adi Mutu era și el acolo, dar încă nu juca. Mare tupeu. I-am dat o centrare nu foarte bună la un antrenament și ce a mai țipat, zicea că vreau să-l lucrez, bagabonțeală. I-am spus că, băi, fraiere, vreau să te învăț să preiei, de-aia ți-o dau așa”
Chiar dacă a jucat la FC Național alături de fotbaliști importanți la acea vreme, Cristi Albeanu a rămas impresionat de calitatea lui Ovidiu Hanganu, fost golgheter la Corvinul, ajuns apoi la Victoria și Dinamo și, după o perioadă în străinătate, la Cercle Bruges și Samsun, a jucat pentru formația din Cotroceni.
„Eram atacanți la FC Național: eu, Luțu, Matincă, Dună, Hanganu, Radu Niculescu, Ceaușilă, la jumătatea anilor 90. Jucam eu cu Dună în față, apoi l-au retras pe Marin Dună în spatele meu și al lui Radu Niculescu, dar de departe cel mai fotbalist dintre toți atacanții era Ovidiu Hanganu, era peste noi toți ca valoare. Avea tehnică, execuții, tot. Dar era mai golănaș și nu-l înghițea Florin Halagian, nu l-a băgat în 3 meciuri în 2 ani”.
În schimb, Albeanu nu a avut cuvinte prea frumoase despre colegul său din atacul lui FC Național, Radu Niculescu: ”Juca la Național pentru că venea în tribune viceguvernatorul BNR, Vlad Soare și dăduseră o căruță de bani pe el celor de la Sibiu. Când l-au anunțat rezervă la un meci, la Bruges, în Cupa UEFA, și-a luat geanta și a plecat din vestiar. Când ne-am întors la București, nu a mai lipsit un an din echipă. Eram frustrat că l-a luat Craiova, plătind și o sumă mare de bani pe el (500.000 de dolari, cel mai mare transfer din România până atunci, în 1995, n.r.), iar eu a trebuit să plec de la Electro la FC Național, deși țineam de mic cu Craiova”.
Radu Niculescu a mai jucat la Rapid, Dinamo, Steaua și Galatasaray.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER