Un fost jucător al Stelei poate ajunge la U!** Asta ar fi prima mare lovitură dată de Ana Maria Prodan
Un fost fotbalist al Stelei a fost pus pe liber de echipa la care activa. Andrei Ionescu și-a reziliat de comun acord înțelegerea cu belgienii de la Royal Antwerp.
„Cu toate că am luat această decizie, precizăm că jucătorul român este un play-maker inteligent și un jucător care se dedică total. Clubul nostru dorește să-i mulțumească lui Ionescu pentru devotamentul lui și îi dorește succes în carieră”, a fost mesajul postat pe site-ul grupării belgiene.
Aflat în postură de jucător liber de contract, mijlocașul ofensiv în vârstă de 24 de ani se poate întoarce în Liga I. Una dintre echipele la care poate ajunge este Universitatea Cluj. „Șepcile Roșii” și-au manifestat interesul de a-l transfera pe fostul jucători al Științei încă din perioada în care acesta fusese trecut pe linie moartă la Steaua.
„Am văzut că au aparut înainte informații prin presă cum că eu n-aș accepta niciodată să joc la Universitatea Cluj, în Liga a II-a. Nu este adevărat, n-am spus niciodată așa ceva. Păi la Steaua II nu tot în liga a doua joc? Nu vreau să spun mai multe acum, pentru că trebuie să discut cu nea Gigi să vedem ce are de gând cu mine. Referitor la Universitatea, niciodată să nu spui niciodată”, declara Andrei Ionescu în urmă cu doi ani.
La Antwerp, Ionescu a jucat 23 de partide și a înscris un gol.