Un fost jucător de la FCSB nu îi compătimește pe Constantin Budescu și Claudiu Keșeru: „Au ales să meargă pe 20.000 de euro și niște bani la semnătură”

Echipele Chindia Targoviste (echipament albastru) si FCSB s-au intalnit intr-o partida disputata in etapa 11 din Liga 1 de fotbal, vineri, 1 octombrie 2021, la Targoviste. GEORGE FLUSTER / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali a anunțat că vrea să scape de Constantin Budescu și Claudiu Keșeru, fiind nemulțumit că aceștia au salarii mari și nu dau randamentul așteptat la echipă.

După meciul cu Sepsi, scor 0-0, În care Keșeru a jucat o repriză, jucătorul roș-albaștrilor a părut afectat de scandalul din jurul numelui său, arătând că și-a asumat când a decis să semneze cu FCSB.

Totuși, patronul Gigi Becali pare că nu are răbdare să aștepte ca toți jucătorii săi să ajungă la 100% din potențial. Situația din campionat nu este pe placul milionarului, FCSB clasându-se pe locul 2, la 10 puncte în spatele liderului CFR, care a adunat 47 de puncte.

Un fost jucător de la FCSB nu îi compătimește pe Constantin Budescu și Claudiu Keșeru: „Au ales să meargă pe 20.000 de euro și niște bani la semnătură”

Acum, Florin Lovin, fost mijlocaș la FCSB și Astra, este de părere că Budescu și Keșeru nu vor pleca în această iarnă și spune că nu există motiv pentru care cei doi să fie compătimiți.

„Cred că ar trebui să-l cităm pe Keșeru. Budescu sau Keșeru puteau merge lejer la o echipă unde aveau liniște pe 7.000, dar au ales să meargă pe 20.000 de euro și niște bani la semnătură. E, astea vine la pachet. Toți jucătorii și antrenorii care merg la FCSB n-au nici cea mai mică circumstanță să-i compătimești pentru că știu unde se duc. Ori vin pe 20.000 și înghit, ori merg pe 7.000 de euro și joc într-o echipă normală.

Nu trebuie compătimiți jucătorii pentru că știm exact cum decurg lucrurile la FCSB, iar atunci când nu ai dat un gol, o pasă, ‘Stai, îți dau ție 20.000 de euro? Îl prefer pe Ianis Stoica, care e tânăr și iau 20 de milioane pe el’. Ăsta e singurul raționament de la FCSB.

Consider că e imposibil ca un jucător să aibă realizări în momentul în care nu ai o constanță, nu joci meci de meci 90 de minute. N-ai cum să ai realizări dacă joci 5 minute, e imposibil aproape. Și am văzut totuși că Budescu și Keșeru luminează jocul lui FCSB când intră. Calitate există, e clar, însă este foarte greu de pus în valoare în condițiile de față.

Eu zic că niciunul dintre ei nu va fi afectat dacă vor pleca, dar nu cred că vor pleca în iarnă. În momentul de față, doar dacă ar veni vreo ofertă din țările arabe. Când ești la una dintre cele mai bune echipe din România, ai un salariu bun, ai condiții de antrenament foarte bune, de masă, de deplasare, adică n-ai risca niciodată să iei o decizie în această iarnă, să rupi contractul și să te duci unde. În România unde să mergi mai bine decât la FCSB? Iar în afară doar în țările arabe, unde ai avea un salariu consistent, mai mare decât la FCSB”, a spus Florin Lovin la Pro X.

Publicat: 21 12. 2021, 15:28
Actualizat: 21 12. 2021, 15:28