Un fost rapidist, noul antrenor secund al lui Poli Iași. Pe cine a adus Mircea Rednic în staff! Reacția oficialilor din Copou

Un fost rapidist, noul antrenor secund al lui Poli Iași. Pe cine a adus Mircea Rednic în staff! Reacția oficialilor din Copou
  • Publicat:

Staff-ul tehnic al lui Mircea Rednic la Poli Iași se va mări cu încă un antrenor secund. Fostul rapidist Marian Rada va deveni al doilea antrenor secund al lui Mircea Rednic în Copou, contractul urmând să fie semnat în aceste zile. 

„Mircea Rednic își mai dorește în staff un antrenor, mai ales în această perioadă în care se lucrează pe mai multe grupuri de lucru, iar antrenorii sunt insuficienți pentru a acoperi toate grupele. Suntem în discuții cu Marian Rada și sper să ajungem la un acord cel puțin până la finalul actualului sezon”, a declarat președintele executiv Ciprian Paraschiv.

Din echipa „Puriului” mai fac parte doi foști dinamoviști, secundul Costel Pană și antrenorul de portari Benone Dohot, și preparatorul fizic Cezar Honceriu.

Venirea lui Rada la echipa din Copou reprezintă o gură de aer pentru Rednic, având în vedere faptul că la începutul acestei săptămâni, antrenorul lui Poli Iași a fost nevoit să stea câte 300 de minute zilnic pe teren, pentru a putea pregăti, în trei schimburi, grupele de maximum patru jucători pe care le-a format.

Mircea Rednic, tună și fulgeră după deciziile luate de LPF

Antrenorul lui Poli Iași nu este mulțumit de deciziile luate de LPF în privința reluării antrenamentelor și susține că ar trebui să se gândească mai mult la sănătatea sportivilor.

„Trebuie să ne gândim cum prelungim contractele jucătorilor care termină pe 30 iunie. Cei care ieri au ieșit cu pieptul în față, nu din cauza noastră se joacă peste 30 iunie. Unii au până pe 30 mai. Și domnul Iustin Ștefan, și domnul Nicoară vorbeau de milioane. Aici nu e vorba doar de bani, ci de sănătatea noastră, a multor sportivi. Nu e vorba numai de bani. Și de furnizat meciuri. Păi ce suntem marfă? Poate să jucăm meciuri. În fotbal nu se furnizează, se joacă. Acum trebuie să mai și prestăm, că am luat banii înainte. O să ajungem să facem prostituție în fotbal.

Ceea ce facem noi acuma în niciun caz nu are treabă cu fotbalul. De ce nu luăm exemplul din Belgia, dacă tot am luat modelul lor? Mai aveau o singură etapă de campionat și puteau să o joace fără spectatori, dar s-a închis campionatul”, a spus Mircea Rednic.

  • Altfel, cei cinci jucători străini ai Iașiului care au rămas blocați în Olanda și Anglia (Breeveld, Cabral, Luckassen, Klimavicius și Assulin) vor veni duminică în Iași și vor intra în carantină o perioadă de 14 zile.

 

 

 

A făcut primii pași in presă la vârsta de 15 ani, când a început să semneze articole pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre ... citește mai mult
Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
De ce a murit Minerva? Boala de care suferea astrologa
Mutarea la care nu se aștepta nimeni anunțată de Becali: ”Joacă, mă, acolo!” + A găsit vinovatul la meciul cu Lyon: ”Aiurea”
Mutarea la care nu se aștepta nimeni anunțată de Becali: ”Joacă, mă, acolo!” + A găsit vinovatul la meciul cu…
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out:
BREAKING | Antrenorul din Superliga care îşi forţează plecarea de la echipă, înainte de play-out: "Vrea să plece! E complicat!"
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
"O să i-o dea nasoală lui Călin Georgescu". Noi stenograme în dosarul Geţia. Liderul grupării a detaliat cum l-ar fi pus…
ADEVĂRUL despre Homo sapiens! Foarte puțini știu că...
ADEVĂRUL despre Homo sapiens! Foarte puțini știu că...
BREAKING NEWS! A murit Minerva!  Astrologia românească este în doliu
BREAKING NEWS! A murit Minerva! Astrologia românească este în doliu
Finalul pentru Călin Georgescu. Verdictul cutremură România: Intră pe Tribunal Militar
Finalul pentru Călin Georgescu. Verdictul cutremură România: Intră pe Tribunal Militar
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Gisele Pelicot, victimelor sexuale de Ziua Internaţională a Femeii: Nu veţi fi niciodată singure
Gisele Pelicot, victimelor sexuale de Ziua Internaţională a Femeii: Nu veţi fi niciodată singure
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
×