Un grup de suporteri ai echipei Oțelul Galați au ajutat la deszăpezirea stadionului
Un grup de suporteri ai echipei Oțelul au ajutat, joi dimineață, la deszăpezirea stadionului, înaintea meciului cu ASA Târgu Mureș, din etapa a 17-a, ultima a turului Ligii I, informează clubul gălățean pe pagina de Facebook.
„Am venit să dăm o mână de ajutor pentru ca partida cu ASA să se joace în cele bune condiții. Bineînțeles, vom fi alături de echipă și la meci, strigând și cântând din peluză”, a spus unul dintre suporteri.
Partida Oțelul Galați – ASA Târgu Mureș, din etapa a XVII-a, ultima a turului Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 15.30.