Un Hagi calm și impresionat: „Are atâta inteligență și o știință a jocului…Se vede că e valoros”. Fotbalistul care l-a dat pe spate pe „Rege” și mesajul pentru Alex Mitriță

Hagi s-a declarat mulțumit după remiza cu Craiova, scor 0-0. „Regele” spune că momentan nicio echipă nu are ritm, iar partida din această seară a oferit un spectacol pe măsură. Hagi l-a lăudat și pe Tudor Băluță, care nu s-a antrenat în cele două zile pe care le-a petrecut în Anglia, unde a semnat cu Brighton, dar în prima etapă de la reluare a fost integralist.

Nivelul jocului l-a mulțumit pe Hagi: „Un adversar puternic, care joacă fotbal. Am avut momentele noastre bune, unde n-am avut șansă. Am avut ocazii să câștigăm meciul, chiar dacă ei au ratat un penalty. Nu știu dacă a fost penalty, cei care sunt în studio să spună. Dar arbitrajul a fost echidistant. A fost un fotbal bun pentru prima etapă și e incredibil că nu s-a marcat. Sper să facem punctele necesare și să ajungem în playoff. Nicio echipă nu are ritm acum.”

Mai apoi, Hagi a vorbit despre plecarea lui Mitriță, revenirea lui Tordai de la Petrolul și transferul lui Tudor Băluță: „Mă bucur pentru Mitriță. De când a venit la noi și-a dorit să ajungă fotbalist. E un băiat bun, respectuos. Buzbuchi s-a accidentat și de asta l-am adus pe Tordai înapoi. Tudor are atâta inteligență și o știință a jocului… a stat 2-3 zile pe drum și acum a jucat un meci important. Se vede că e un jucător valoros.”

Întrebat dacă Râmniceanu ar putea ajuta FCSB în acest moment, Hagi a spus că îi urează fostului său jucător să ajungă la actuala vicecampioană: „Să ajungă Râmniceanu la FCSB, pe noi ne-a ajutat. A avut perioada lui bună, când a fost liniștit, iar noi am luat titlul.”

În urma acestui egal, oltenii rămân la două puncte de FCSB, în timp ce Viitorul urcă pe 4, la un punct peste Sepsi OSK. CFR Cluj are șase puncte avans în fruntea clasamentului, cu patru etape înainte de finalul sezonului regular.

 

Publicat: 03 02. 2019, 22:24
Actualizat: 03 02. 2019, 22:27