Un jucător dorit de Steaua și Dinamo a semnat cu Mediaș!** Primele două achiziții ale celor de la „U” după venirea lui Cristi Dulca
A trecut o etapă în Liga I și echipele sunt departe de turația maximă. Pentru a mai aduce un suflu nou și a întări loturile, cluburile încearcă să facă transferuri până pe 31 august.
Chiar dacă în vară se zvonea că va ajunge la Steaua sau Dinamo, Victoraș Astafei a ajuns în cele din urmă la Gaz Metan Mediaș, unde a semnat un contract cu echipa pregătită de Cristi Pustai.
Victoraș Astafei a suferit o accidentare gravă sezonul trecut, în etapa a șasea pe 9 septembrie, la un meci cu Astra, și care i-a cauzat o pareză pe partea dreaptă a feței. De la revenire, jucătorul evoluează cu o cască specială.
După ce portarul echipei FCM Târgu Mureș, Dragoș Balauru, a semnat cu Universitatea Cluj, un alt jucător s-a înțeles cu echipa Anei Maria Prodan. Fostul fotbalist al Craiovei, Costinel Gugu este unul din jucătorii pe care Cristi Dulca, noul antrenor al „șepcilor roșii”, se va baza în îndeplinirea obiectivului din acest sezon, acela de a salva echipa de la retrogradare.
Cei doi au retrogradat sezonul trecut cu FCM Târgu Mureș și nu au dorit să evolueze în liga secundă.