„Un lider al galeriei lui Dinamo mi-a promis o primire ‘caldă'”
Managerul genaral al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a declarat că se așteaptă la o primire ostilă în Ștefan cel Mare. Acesta a făcut referire și la intenția clubului din Ștefan cel Mare de a se muta pe noul stadion național care va fi construit în Complexul Lia Manoliu.
"Mă aștept la o primire ostilă în Ștefan cel Mare. Am vorbit cu un lider de galerie de la Dinamo și mi-a spus că vor fi 5.000 numai pentru mine. Am înțeles că Dinamo se va muta pe noul stadion național. La media de spectatori a celor de la Dinamo, o sa fie cam straniu ca într-un stadion de 55.000 de mii de locuri să vină 2.000 de spectatori. Pe Maracana, dacă vin 25.000 de spectatori, stadionul pare gol", a spus Stoica.