Un membru CNA susține că denumirea de „Steaua București” n-a fost interzisă la TV: „N-am avut așa ceva pe ordinea de zi.” Laura Georgescu, acuzată că a acționat ilegal

Valentin-Alexandru Jucan, membru CNA, susține că instituția pe care o reprezintă nu a luat decizia de a interzice folosirea denumirii de „Steaua București” în comentariile meciurilor și în emisiunile de dezbatere cu temă sportivă.

DigiSport a anunțat miercuri că a primit o notificare de la CNA, prin care i s-a interzis să mai folosească „Steaua București”, ca reacție la decizia dată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Recomandarea Consiliului Național al Audovizualului a fost ca jurnaliștii să utilizeze numele de „FC Steaua SA”, cea trecută și pe site-urile FRF și LPF.

Valentin-Alexandru Jucan, membru CNA, susține însă că această notificare nu este legală, deoarece n-a fost emisă după o ședință a membrilor instituției. Acesta susține că Laura Georgescu, președintele CNA, a luat de una singură această decizie.

„Nu există o astfel de decizie. Și eu, și colegii mei am rămas surprinși când am citit informațiile din presă. Cu claritate subliniez că nu este vorba de o decizie CNA. Nu am avut niciodată pe ordinea de zi acest subiect. Fără știrea noastră, doamna Laura Georgescu, după ce a avut o corespondență cu mai mulți petiționari care au ridicat această problemă, a notificat televiziunile, folosind semnătura și antetul CNA.

Nu este treaba noastră, nu putem să facem politica editorială a televiziunilor. Ceea ce a făcut Laura Georgescu este ingerință în audiovizual. Singurele decizii care trebuie luate în seamă sunt cele care au 6 voturi pentru în plen. Televiziunile nu riscă nimic„, a declarat Valentin-Alexandru Jucan pentru ziare.com.

Conform stiridesport.ro, Laura Georgescu a luat această decizie după o sesizare făcută de cei de la Maxima Sport, fosta revistă oficială a CS U Craiova. Aceștia s-au plâns că jurnaliștii nu aplică decizia dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în privința mărcii Steaua.

Informația oferită de Valentin-Alexandru Jucan este confirmată și de conducerea Stelei, care susține că membrii CNA nu au votat pentru o asemenea decizie:

„In urma aparitiei in presa a asa-zisei hotarari a CNA, facem precizarea ca, urmare a discutiilor purtate cu membrii acestei institutii si cu radiodifuzorii, am fost informati ca respectivul document nu reprezinta un act normativ si nu prevede interzicerea utilizarii numelui Steaua in cadrul transmisiilor sportive. De altfel, ne-am adresat si CNA, urmand ca, in cel mai scurt timp, sa primim un raspuns oficial pentru lamurirea situatiei create!”

Răspunsul instituției a fost publicat pe site-ul oficial al FCSB:

„Referitor la informațiile apărute în presă astăzi, 12.03.2015, cu privire la o „decizie” a CNA legată de folosirea în programele audiovizuale a denumirii „Steaua București” în transmisiunile sportive radio/TV ale meciurilor de fotbal, membrii CNA dezmint categoric că s-ar fi emis vreo decizie, recomandare sau instrucțiune din partea Consiliului cu privire la acest subiect.

Menționăm că, în cazul în care, ca urmare a sesizărilor primite la CNA, s-a purtat corespondență din partea instituției noastre cu petenții sau radiodifuzorii reclamați, acest fapt nu are nicidecum caracterul unei decizii, recomandări sau instrucțiuni, acestea adoptându-se de către Consiliu exclusiv în ședințe publice.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, „În îndeplinirea funcțiilor și a atribuțiilor ce îi revin potrivit prezentei legi, Consiliul emite decizii, instrucțiuni și recomandări, în prezența a cel puțin 8 membri și cu votul a cel puțin 6 membri” .

 

Publicat: 12 03. 2015, 16:22
Actualizat: 12 03. 2015, 17:09