Un nou „cutremur” în Bănie? U Craiova își poate schimba, din nou, antrenorul. Anunțul făcut de Sorin Cârțu

Devis Mangia a plecat de la U Craiova după aproape două sezoane, timp în care a adus Cupa României în Bănie. Acesta a fost înlocuit de antrenorul interimar Corneliu Papură, cel care a debutat cu victoria împotriva Astrei, scor 1-0. Sub comanda sa, oltenii nu au putut întoarce rezultatul semifinalei cu Viitorul, scor 2-1, și au pierdut și în retur cu scorul de 2-0, iar postul lui Papură este în pericol.

Oficialul celor de la Craiova, Sorin Cârțu, spune că aceștia nu au făcut o strategie pentru sezonul următor, și viitorul lui Corneliu Papură pe banca echipei din Bănie stă la mâna patronului Mihai Rotaru, plecat în Statele Unite:

„Deocamdată nu s-a făcut strategia pentru sezonul viitor. Domnul Rotaru este plecat în Statele Unite ale Americii și vom vedea când se întoarce, după 5 mai. Nu s-a discutat vreodată schimbarea lui Mangia. Nu a fost ceva premeditat. Despărțirea a fost ceva inopinant, la o discuție pe care au avut-o cei doi (n.r. Mihai Rotaru și Devis Mangia), iar acum nu s-a discutat nimic despre strategia viitoare”, a declarat Cârțu pentru Telekom Sport.

 Fostul component al Craiovei Maxima, Rodion Cămătaru (60 de ani), spune că ar fi mers în continuare „pe mâna” antrenorului italian: „Asta e părerea mea, eu așteptam până la finalul sezonului. S-a urmărit poate un șoc, nu știu, după cele patru etape fără victorie, prin venirea unui alt antrenor. Să vedem dacă va merge. Craiova, în momentul de față, are nevoie de mai mulți jucători de valoare în compartimente. Mie mi-a dat încredere tot timpul Mangia, e un antrenor care vine dintr-un campionat puternic, știe fotbal. A avut rezultate, eu așa consider”, a spus Cămătaru pentru ProSport.

CLASAMENTUL PLAY-OFF-ULUI:

Publicat: 29 04. 2019, 19:14
Actualizat: 29 04. 2019, 20:24