„Un nou event!”**

Imediat după finala Cupei, Arpad Paszkany a fixat obiectivele pentru sezonul viitor: Supercupa, Cupa și titlul în Liga I. El este decis să nu mai lase niciun jucător să plece de la CFR în această vară.

Domnule Paszkany ați cucerit pentru a doua oară consecutiv Cupa României. Ce înseamnă pentru CFR acest lucru?
Nu e puțin lucru ca în doi ani de zile să cucerești trei trofee. Mă bucur foarte mult și cred că prin jocul din finală am arătat adevărata fața a CFR-ului. Această Cupă a reușit să mai îndulcească din amarul suporterilor și poate este la fel de importantă ca un titlu de campioană.

Pentru al doilea an provincia cucerește totul în acest sezon…

Așa și este normal, valoarea să primeze și nimic altceva. Cred că și Urziceni o să se descurce în Liga Campionilor. Orice campioană din România sunt sigur că va face față în Ligă.

Sunt voci care spun că Yssouf Kone și Culio ar urma să plece în această vară. Este adevărat?

Nu, nu, nu…deloc. Circulă zvonuri despre acest lucru, dar echipa va rămâne 99% aceeași. Cu încă câțiva jucători cu care ne vom întări, la toamnă pornim din nou la luptă, și vrem să facem din nou eventul. În acest sezon au fost câteva greșeli și din partea mea și din partea jucătorilor, dar am învățat multe din acest campionat.

"Vrem să avem în vitrină și Supercupa României. Sezonul viitor ne vom bate din nou pentru event"
Paszkany Arpad, finanțator CFR Cluj

 

Publicat: 15 06. 2009, 11:05
Actualizat: 15 06. 2009, 11:06