7 mai este ziua în care steliștii sărbătoresc câștigarea celui mai important trofeu din fotbalul european. Începând de ieri, Robinson Zapata are două motive pentru care poate considera data de 7 mai ca fiind una specială.
Goalkeeper-ul Stelei a devenit ieri tatăl unei fetițe, pe care el și soția sa, Ceucy, au decis să o boteze Bianca, informează site-ul oficial al "roș-albaștrilor". Copilul a venit pe lume în jurul orei 12.00 și cântărește doar 1,5 kilograme, deoarece s-a născut prematur.
"Suntem foarte fericiți, deoarece ne-am dorit de foarte mult timp acest copil. Toată familia noastră din Columbia este în culmea fericirii, la fel ca și noi. Am fost felicitat și de colegii mei și ne bucurăm foarte mult că Bianca s-a născut pe 7 mai, o zi atât de importantă in istoria Stelei. Sperăm să fie sănătoasa și fericită", declară plin de fericire Rufay Zapata, pentru site-ul oficial al Stelei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER