Un nou protest? Jucătorii Vasluiului așteaptă până miercuri, iar dacă nu își primesc o parte din bani nu vor intra pe teren la meciul contra Coronei Brașov
Pe 2 aprilie, elevii lui Liviu Ciobotariu au refuzat să se antreneze. Măsura a fost luată pentru a trage un semnal de alarmă, fotbaliștii Vasluiului având restanțe salariale încă din 2013. După acest protest situația a rămas neschimbată, astfel că jucătorii au amenințat că nu se vor prezenta la meciul cu Steaua. Pentru a nu fi nevoiți să plătească amenzi și despăgubiri clubului organizator, șefii au trimis la București un lot de junior. Totuși,în ultimul moment, cei de la prima echipă au ajuns în Ghencea, după ce au făcut deplasarea în ziua jocului. Apoi a avut loc un nou protest. Fotbaliștii au ieșit de la vestiare cu o întârziere de șapte minute și au dat încă un semnal că sunt hotărâți să-și ceară drepturile în toate modurile posibile.
„Am rămas cu un gust amar”
Acum, în cazul în care nu își vor încasa o parte din restanțe până miercuri, jucătorii vor lua din nou calcul să nu se prezinte la meciul din etapa următoare, „acasă”, împotriva Coronei Brașov. De ce miercuri? Din câte se pare, înaintea meciului cu Steaua, mai mulți jucători și antrenorul Liviu Ciobotariu au avut o întâlnire cu Adrian Porumboiu. Fostul arbitru a promis că va achita o parte din bani până miercuri, iar dacă vor învinge în Ghencea este posibil să încaseze și o primă.
Lucrurile s-au schimbat însă, iar decizia de a nu intra în cantonament, precum și ideea deplasării în capitală în ziua meciului, l-a nemulțumit pe fostul șef al FC Vaslui. „Am rămas cu un gust amar. Am avut o discuție cu ei, le-am spus anumite lucruri, dar apoi a urmat tot acel circ”, a spus Adrian Porumboiu la Sport.ro.
În aceste condiții, fotbaliștii așteaptă ziua de miercuri, dar și pe cea de luni, atunci când ar trebui să primească prima de joc.