Un nou transfer pe ruta CFR – Astra! EXCLUSIV | Iordănescu a confirmat mutarea: „Diseară ajunge în cantonament, ei ne-au întrebat pe ce posturi avem nevoie de jucători”

După ce telenovela Alex Ioniță a avut un final fericit pentru jucător, care a semnat cu CFR Cluj, a venit rândul Astrei să aducă întăriri din Gruia. În cadrul emisiunii ProSport LIVE, antrenorul giurgiuvenilor, Edward Iordănescu, a recunoscut că Vera Urko (30 de ani) va ajunge diseară în cantonamentul echipei, sub formă de împrumut.

„Important e cum o să arate echipa la debut, atunci vom putea caracteriza perioada de pregătire. Se simt plecările. Ioniță a fost un jucător decisiv pentru noi, chiar dacă nu e la un nivel ridicat de maturitate. E normal să fie o pierdere, mai ales dacă ne uităm la exodul din vară. Una peste alta, am reușit să-i aducem pe Buș și Matei, dar avem nevoie de timp pentru a îi integra în echipă.

Urko Vera trebuie să ajungă diseară în cantonament! Am înțeles că nu intra în planurile lor pentru retur. Ei ne-au întrebat pe ce posturi avem nevoie de jucători, ne-au propus câteva nume, iar printre cei propuși a fost și Urko Vera. E împrumutat până în vară, cu opțiune de cumpărare”, a spus Iordănescu, la ProSport LIVE.

După ce a debutat cu gol în tricoul CFR-ului, în meciul cu Viitorul, Vera era entuziasmat și visa să ajungă departe cu noua sa echipă: „Istoria CFR-ului m-a convins să vin în România, m-a bucurat oferta lor pentru mine. E un club foarte bun, sunt foarte fericit aici. Sper să jucăm în Liga Campionilor, dar eu nu fac decât să mă gândesc la meciul care vine. Cu Dan Petrescu lucrezi foarte bine, toată lumea știe unde a jucat și cât fotbal cunoaște. Pot învăța foarte multe de la el”, spunea atacantul, pentru Telekom Sport.

După ce liderul Ligii 1 a ajuns la un acord cu Viitorul pentru transferul lui Țucudean, ocupantul locului secund în clasamentul marcatorilor, cu 11 goluri, Dan Petrescu și-a permis să-l cedeze pe Vera la Astra Giurgiu. Vârful spaniol a înscris de cinci ori pentru CFR în actuala stagiune a Ligii 1. Cotat la 600.000 de euro, atacantul a fost adus în această vară de la Mirandes, liber de contract.

 

Publicat: 23 01. 2018, 11:05
Actualizat: 23 01. 2018, 11:09