Un șef nou la CAF
La o lună după ce Daniel Florea (foto) și foștii săi colegi de la CAF au fost „decapitați” de Mircea Sandu pentru deciziile luate în cazul „Valiza”, conducerea FRF, împreună cu Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN), a găsit o altă soluție.
Alegerea poartă numele lui Dorin-Silviu Sabău, avocat de renume. Acesta a fost în trecut procuror al Tribunalului Militar București și are o vechime de peste 30 de ani în domeniul justiției. În prezent are împreună cu soția și fiul său propriul cabinet de avocatură.
Din viitoarea componență a CAF vor mai face parte încă patru arbitri, cum sunt numiți membrii acestei comisii, doi aleși de FRF, iar ceilalți doi de AFAN. Toate aceste mutări se vor oficializa în cadrul Comitetului Executiv al FRF, programat vineri. Contactat de ProSport, Sabău a confirmat numirea sa și a declarat că dorește ca imaginea comisiilor federale să se „curețe” odată cu venirea sa. „Nu vreau să mai planeze toate acele incertitudini ca până acum. Sper să nu mai apară zvonuri legate de credibilitatea CAF”, a conchis Sabău.
"Vă garantez că nu vor mai apărea decizii de tot râsul, cum au fost în vestitele cazuri «Valiza» sau «Bricheta»" – Dorin Silviu Sabău, avocat