Un titular de la Dinamo a răbufnit: „M-am simțit jenat când am auzit că vor să facă asta!” Anunță plecări în masă: „Vor vinde jucători ca să salveze clubul!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Dinamo București trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, iar oficialii din ”Ștefan cel Mare” s-au gândit să-l vândă pe Deian Sorescu (22 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători din ”Groapă”.
Dinamo are nevoie de 180.000 de euro pentru a-și lua licența pentru Liga 1, iar ProSport a dezvăluit că Deian Sorescu ar putea ajunge la un club din Championship în schimbul sumei de 50.000 de euro.
Deian Sorescu, titular la Dinamo, a răbufnit la adresa oficialilor
Deian Sorescu a comentat în legătură cu decizia oficialilor de la Dinamo de a renunța la serviciile sale pentru 50.000 de euro și le-a transmis acestora că s-a simțit jignit de faptul că sunt dispușo să-l vândă pe o sumă atât de mică.
”M-am simțit jenat când am auzit că Dinamo m-ar vinde pe 50.000 de euro. Am fost deranjat. Se vor mai vinde jucători ca să se salveze clubul. Ne-a afectat foarte mult incertitudinea, mereu auzeam zvonuri vizavi de vânzarea clubului pentru un singur leu.
Când eram mic, nu țineam cu nicio echipă din Româmnia. Atunci țineam cu Juventus. Mi s-a părut și mi se pare o echipă extraordinară”, a spus Deian Sorescu pentru ProSport LIVE.
Deian Sorescu regretă plecarea lui Dusan Uhrin
Deian Sorescu a comentat și în legătură cu plecarea lui Dusan Uhrin de la gruparea din Ștefan cel Mare. ”Ne-a afectat plecarea lui Uhrin. Ne-a plăcut stilul dânsului, știa cum să comunice cu noi”.