CFR Cluj suferă modificări importante de lot după sezonul 2017-2018 și, mai ales, după ce Dan Petrescu a semnat în echipa din China. Antrenorul îi trage după el pe Kevin Boli și Ciprin Deac, dar campionii României sunt pregătiți să acopere o posibilă plecare a fundașului central cu Cristian Săpunaru (34 de ani).
În urmă cu aproape două săptămâni, președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, a vorbit la ProSport LIVE despre posibilul transfer al lui Săpunaru la CFR Cluj și care ar fi atuul campionilor pentru ca mutarea să se realizeze.
Idolul tribunelor din Giulești are încă un an contract cu Kayserispor, acolo unde a fost om de bază în mandatul lui Marius Șumudică, dar ofertele nu au încetat să apară în ciuda vârstei înaintate. CFR e printre echipele care s-au înscris în cursa pentru apărătorul central, iar Edi Iordănescu a recunoscut interesul, dar și condiția ca fotbalistul să ajungă în Gruia: „Săpunaru e sub contract. E un jucător care nu mai are nevoie de prezentare. Dacă, printr-o minune, va rămâne liber de contract, cu siguranță va deveni o prioritate pentru noi. Deac mi-a spus că mai așteaptă 2-3 zile pentru a primi o propunere concretă ,iar dacă aceasta nu va veni, rămâne la noi”, a declarat Edward Iordănescu, conform TelekomSport.
Iordănescu jr. a vorbit și despre întărirea lotului, dar și despre Djokovic și Omrani: „Au plecat mulți jucători în această vară. Va fi un sezon diferit față de precedentul, în care întreaga atenție a fost pe campionat. Acum vom juca meciuri din trei în trei zile. Mai avem nevoie de 3-4 fotbaliști. Asta îmi doresc. Djokovic are acordul meu să nu vină acum în Polonia, dar se va alătura lotului. La Omrani e o situație complexă. Nu vreau să dau multe detalii. Am înțeles că există o ofertă pentru el din China. Va fi o pierdere mare dacă va pleca. Se poate duce și la FCSB, dar va trebui plătită o sumă foarte importantă în schimbul său. Nu cred că atât conducerea clubului, cât și eu ca antrenor ne dorim să întărim o rivală„, a adăugat noul antrenor al clujenilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER