Unde ajunge Nico? „Sper să intru de acum, pentru că sunt liber de contract, nu există probleme cu legitimarea”

Fost jucător la Rapid, Auxerre și Monaco, Daniel Niculae (33 de ani), în prezent analist la Digisport și jucător liber de contract, își va continua cariera în Liga 1.

Invitat în studioul Digi, fostul atacant al naționalei a comunicat subtil faptul că e foarte aproape de a se înțelege cu liderul campionatului după 14 etape, Astra Giugiu, echipa prietenului său, Marius Șumudică. Nico susține însă că a avut discuții cu mai multe cluburi din România. Rapidist până în vârful unghiilor, Niculae, unul dintre puținii români care au reușit să se impună în Hexagon, spune că va lua o hotărâre în cel mai scurt timp.

„Voi continua, decizia o voi lua săptămâna viitoare. Mergem mai departe. Se poate și Astra să fie o opțiune, dar au mai fost cluburi cu care am mai discutat și acum, dar și în vară.

Voi avea o discuție și cu oamenii care m-au sunat pentru că așa este normal, să le explic decizia pe care o voi lua. Vom vedea săptămâna viitoare”

„Eu sper să intru de acum, pentru că sunt liber de contract, nu sunt probleme cu legitimarea”, a spus Niculae la Digi.

„Niculae este un jucător foarte bun și, dacă ar veni, ne-ar ajuta foarte mult. Dar când va vedea ce probleme sunt aici, poate nu mai vine. Nu este treaba mea să îl conving. Eu am vorbit toată vara cu el și am vrut să vină. Dacă reușește Dani Coman să îl convingă, este foarte bine. Cred că jumătate din fanii Rapidului o să îi zică să vină la Astra, atât timp cât eu și Dani Coman suntem aici. Ceilalți sunt smardoi și fură sticle de whisky din benzinării. Ei nu vor să vină Nico, sunt împotriva noastră”, a declarat Șumudică la DolceSport.

Publicat: 24 10. 2015, 13:24
Actualizat: 24 10. 2015, 13:25