Unde e Dinamo?

După ce ne desfătăm cu meciuri grandioase între echipe englezești, fotbalul nostru pare debil, împleticit, ros de vicii. Dimensiunea lui se poate oglindi și în media calificativelor ultimei etape, de  1,5 stele (nicio legătură cu Steaua și marșul ei jenant, cu ultima escală la Reghin). Veți recunoaște, o cotă modestă, amintind de un stabiliment neprimitor.

În vâltoarea tulbure a întrecerii se izmenește într‑un costum de clovn în alb și roșu, Dinamo. Veleitățile ei se scaldă într-o baltă de ridicol ajunsă până la pintenii lui Ștefan cel Mare. Echipa evoluează confuz și fără vlagă, ghemuită la picioarele bravului Lobonț.

Spectacolul, absent din iarbă, s-a mutat în birouri. Șefii schimbă antrenorii ca pe ciorapi, petrecându-și timpul la telefon până târziu în noapte, în campanii de convingere a acestora să-și asume răspunderea.

În rest, fumează trabucuri cu gesturi seniorale, mai puțin Turcu, ultimul nărăvit la papiroase, care miercuri trăgea dintr-o havană cu aerul stingher al unui băiat de prăvălie îngăduit la un bal. Din rotocoale de fum, dezamăgit, ar vrea să se smulgă Dinu, omul cu biografie suprapusă peste club, fixat parcă providențial și de rădăcina comună a numelor lor cu primele trei litere identice. Credeți că va pleca de la căldurică? Eu nu cred.