Oficialii clubului arădean au avut parte de o experiență șocantă cu câteva ore înainte de meciul cu CFR Cluj.
Cantonamentul echipei a fost vizitat de doi agenți ai Poliției Economice Arad, care căutau valiza cu prime de la Steaua.Â
„Au venit doi băieți și ne-au spus că au primit o sesizare anonimă, prin care se anunța că, în cantonamentul nostru, există bani trimiși de Steaua, ca să batem sau să facem egal cu CFR. M-am blocat, au spus și ei că e o situație ridicolă, dar că trebuie să mă întrebe dacă este adevărat. M-au întrebat, le-am spus că nu este adevărat, s-a consemnat și s-a încheiat această poveste de domeniul științifico-fantastic”, a explicat Marius Mitran, purtătorul de cuvânt al clubului UTA, cel care a reprezentat gruparea în acest caz.
Nicolae Bara, aflat la Cairo, a ținut să discute telefonic cu reprezentanții poliției, fiind șocat de eveniment. „Le-am cerut explicații, au dat vina pe presă, căutau valize prin hotel. Nu am avut ce să le explic, nu aveam ce să fac, doar am ținut echipa la distanță de oricine, le-am luat jucătorilor telefoanele și am înghițit o nouă umilință”, a declarat Nicolae Bara.
1 milion de euro ar fi primit arădenii de la Gigi Becali dacă ar fi încurcat CFR-ul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER