„Unele transferuri sunt nepotrivite!** Cred că Dinu Gheorghe și-a depășit bugetul”
Rapid și-a făcut un obicei din a juca meciuri amicale cu Șahtior
Donețk, ori de câte ori are ocazia. George Copos spune că
suporterii ar trebui să-i mulțumească lui Mircea Lucescu pentru
aceste partide, pentru că aduce în Giulești o echipă de Liga
Campionilor. Deși a fost doar un amical, patronul Rapidului s-a
declarat nemulțumit de evoluția unor jucători.
„Cred că unele transferuri nu sunt chiar potrivite.
Totuși, trebuie să avem răbdare și poate se vor integra. Cred că
Dinu Gheorghe și-a cam depășit bugetul.
Mircea Lucescu și Răzvan Lucescu merită tot respectul
nostru. Fanii rapidiști trebuie să fie recunoscători că Mircea a
adus aici o echipă de Champions League.
Dacă vom câștiga cu Belarus e perfect. Facem patru
puncte și e foarte bine. Trebuie să avem răbdare acum. Indiferent
de ce se va întâmpla acolo, trebuie să avem răbdare. Din păcate, nu
am văzut meciul pentru că am stat pe un șantier până
dimineața”, a declarat George Copos la gsptv