Victoria cu Vaslui a fost cântecul de lebadă al Unirii. Galamaz și ceilalți șase jucători transferați în Ghencea sunt deja cu gândul la Steaua. Galamaz a declarat după victoria cu Vaslui că s-a terminat un vis frumos, dar că va începe altul. „Steaua e cea mai galonată echipă, sunt fericit că voi juca acolo”
„Am petrecut niște ani foarte frumoși, a fost un vis frumos, dar s-a terminat. Începe un alt vis frumos. Le mulțumesc tuturor, chiar mi-am dorit să ne despărțim cu 0 victorie. Mă bucur că Steaua e pe primul loc, mă bucur că domnul Becali spune că prin venirea noastră crește valoarea echipei. Steaua e cea mai galonată echipă și sunt fericit că voi evolua acolo”, a declarat Galamaz dupa meci
Lopez Caro: „Banii nu contează”
„El e șeful, eu am responsabilitățile mele și recunosc. Salariile nu contează, dacă jucam mai bine, nu aveam salarii mai mari”
Gazdele au marcat prin Maftei ’25 și Bordeanu ’40 (penalti), iar oaspeții au punctat prin Wesley ’88 (penalti). Unirea Urziceni: 77. C. Grigore – 16. E. Nicu, 6. Galamaz, 4. Mehmedovici, 23. Bordeanu – 24. Maftei, 19. Brandan – 11. Onofraș (14. Rusescu ’64), 15. Todoran (32. I. Apostol ’57), 30. S. Frunză – 7. Bilașco (25. Neaga ’90+2). Antrenori: Eugen Nae și Gabriel Caramarin.
FC Vaslui: 1. Kuciak – 20. Milanov, 3. Papp, 26. Farkas, 15. Annang – 30. R. Costin (31. Ad. Gheorghiu ’46), 4. Genchev, 80. Wesley, 11. Milisavljevici (18. L. Sănmărtean ’72) – 9. Pouga, 14. Adailton (25. Bello ’72). Antrenor: Juan Ramon Lopez Caro.
Cartonașe galbene: Mehmedovici ’43, Galamaz ’44, S. Frunză ’60, E. Nicu ’84, C. Grigore ’87, I. Apostol ’90+1 / Genchev ’32, Pouga ’90+3.
Arbitri: Istvan Kovacs (central) – Eduard Ungureanu, Iulian Radu (asistenți) – Claudiu Baboia (rezervă). Observatori: Tudor Constantinescu, Florin Halagian. Supervizor: Iosif Robi Urs.
La meci au asistat circa 500 spectatori, printre care aproximativ 15 suporteri ai formației oaspete. Aceștia din urmă au afișat bannere adresate antrenorului echipei lor, spaniolul Juan Ramon Lopez Caro, cu mesajele: „Vaya!”(„Pleacă!”) și „Nu poți fi profesionist cu fiul nutriționist”.
La jumătatea reprizei secunde, când a observat că nu va fi introdus în joc de către antrenorul său, Juan Ramon Lopez Caro, atacantul echipei FC Vaslui, Daniel Pancu, i-a strigat finanțatorului Adrian Porumboiu, aflat în tribună: „Ce să fac, nea Adi, nu vezi că nu mă bagă? Schimbările sunt deja făcute”. Apoi, Pancu a aruncat tricoul de antrenament în direcția tehnicianului spaniol, a înjurat, a intrat pe tunelul dinspre vesiare și, după câteva secunde, a revenit și s-a așezat pe banca de rezerve.
În minutul 72, când mijlocașul oaspeților Lucian Sănmărtean a fost introdus în joc, Porumboiu i-a strigat acestuia: „Luciane, intră și tu puțin mai motivat, fă ceva!”. Jucătorul a ridicat din umeri, părând nedumerit. Opt minute mai târziu, după o alunecare a lui Sănmărtean, finanțatorul vasluienilor i-a strigat ironic: „Sănmărtene, vezi să nu-ți murdărești tricoul!”.
La finalul partidei, Porumboiu i-a aplaudat pe jucătorii echipei gazdă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER