Unirea, campioana drepturilor TV, Steaua pe 4! Vezi topul Ligii 1!
Dacă s-ar încheia acum campionatul, Oțelul ar încasa din
drepturile TV 3,2 milioane de euro, în timp ce Steaua s-ar alege cu
doar 1,8 milioane, dat fiind că se află abia pe poziția a șaptea.
Mai mult, în ultimii ani, Steaua nu a obținut deloc o cotă din
drepturile TV conformă cu brandul.
Acesta este motivul care l-a împins pe Gigi Becali să declare
deunăzi pentru ProSport că dorește calcularea drepturilor TV după
audiențele reușite de echipele Ligii I, nu după locul din
clasament. Steaua se pierde undeva între locurile 4 și 6 și în
clasamentul sumelor alocate echipelor în cei doi ani de contract
dintre LPF și consorțiul RCS – Intact. Echipa care a câștigat cei
mai mulți bani din drepturile TV este Urziceni, care a reușit să
adune 5,7 milioane de euro în doi ani. Chiar dacă Urziceni a
dispărut de pe lista echipelor cu pretenții, deasupra Stelei rămân
Clujul și Timișoara ca și câștiguri, în timp ce Dinamo și Vaslui au
încasat cât Steaua. Cu acest lucru nu se poate împăca Gigi
Becali.
Licitația
viitoare, atu pentru Mitică
Altfel, tot în ediția de ieri, Dumitru Dragomir a avut o reacție
dură la adresa lui Gigi Becali. „Eu nu fac ce spune Gigi. Eu țin cu
cei mulți și săraci!”, a tunat ieri președintele LPF. Explicația
acestei poziții de forță e reprezentată de viitoarele negocieri
pentru comercializarea drepturilor TV, care va avea loc în curând.
Dragomir vede acest moment drept un atu personal în lupta cu
contestatarii din Liga I.
Romtelecom abia ce a anunțat că se va lansa în cursa pentru
achiziționarea drepturilor TV, licitație în care se va înscrie și
actualul proprietar RCS. „Corleone” speră să obțină din această
luptă o sumă mult mai mare decât cea din contractul care expiră în
2011, cu care să mulțumească majoritatea cluburilor. Un singur
detaliu i-ar putea strica socoteala: RCS consideră că „gaura” din
vechiul contract e cam mare, în timp ce Romtelecom nu e dispusă să
liciteze sume exorbitante.
„E bine cum se împart acum drepturile TV. Dacă s-ar împărți după
audiențe, ar mai rămâne trei-patru echipe în Liga I”, Marius Stan,
președinte Oțelul
Grila de împărțire
a drepturilor TV
Locul 1 – 3,2 milioane de euro
Locul 2 – 2,5 milioane de euro
Locurile 3, 4 – 2,2 milioane de euro
Locurile 5, 6 – 2 milioane de euro
Locurile 7, 8 – 1,8 milioane de euro
Locurile 9, 10 – 1,5 milioane de euro
Locurile 11, 12 – 1,2 milioane de euro
Locurile 13, 14 – 1 milion de euro
Noua licitație pentru drepturile TV va avea loc în primăvară,
contractul dintre LPF și RCS încheindu-se la finalul
campionatului
Cât au câștigat
echipele din Liga I în cele două campionate din contractul cu
consorțiul RCS – Intact
1. Urziceni 5,7 milioane £
2. CFR Cluj 5,4
3. Timișoara 4,5
4-6. Dinamo4,2
Vaslui 4,2
Steaua 4,2
7. Rapid 3,6
8-9. Brașov 3
Oțelul 3
10. Craiova 2,8
11. Gaz Metan 2,5
12. Bistrița 2,4
13. Pandurii 1,5
14. Internațional 1,2
15-16. Politehnica Iași 1
Astra Ploiești 1
17-20. Ceahlăul 800.000
Alba Iulia 800.000
Brănești 800.000
Tg. Mureș 800.000