Locul ocupat de Bistrița în clasament atârnă greu în jocul elevilor lui Sabău. Startul meciului a arătat o echipă a Urziceniului mai motivată, decisă să tranșeze soarta partidei încă de la început.
Onofraș nu se concentrează în fața porții, iar Bistrița echilibrează și începe să emită pretenții în ofensivă. Când totul mergea bine pentru gazde, Csaba Borbely se accidentează după un contact cu Galamaz, Sabău fiind nevoit să facă prima schimbare în minutul 20. Bistrița a lăsat impresia că poate obține toate cele trei puncte, însă Anca l-a luat la țintă pe Arlauskis din 6 metri.
Într-un moment în care jocul era echilibrat, Mara inventează o centrare de pe partea dreaptă, iar Galamaz se înalță de lângă fundașii Bistriței și plasează balonul la colțul lung. Urziceniul conducea cu 1-0, iar Bistrița se apropie de prima retrogradare din istorie. Până la final gazdele nu au reușit să egaleze, în ciuda eforturilor ofensive ale lui Sabău, care l-a introdus în teren pe Silvășan.
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA PARTIDEI GLORIA BISTRIȚA-UNIREA URZICENI
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER