„Unirea și Rapid au echipe foarte bune!** Sunt clar superiori”

Mihai Stoichiță spune că în Antalya a văzut echipele care ar
putea deveni principalele contracandidate ale Stelei la câștigarea
titlului: Unirea Urziceni și Rapid.

„Lippi” a lăudat evoluțiile celor două echipe din amicalele de
astăzi și a precizat că le va urmări cu mai multă atenție în
perioada următoare.

„Urziceniul și Rapidul au niște echipe foarte bune, trebuie
să fim foarte atenți la ei. Sunt clar superiori. Nu e vorba de
faptul că au câștigat, ci faptul că au jucat fotbal, modul în care
s-au mișcat pe teren, modul în care auabordat meciurile. Rapidul a
avut multe ocazii, am văzut foarte multă dezinvoltură în jocul
lor”
, a spus Stoichiță la gsptv.

Ionescu nu intră în
vederile mele”

După ce Universitatea Craiova a renunțat la intenția de a-l readuce
pe Andrei Ionescu la echipă, Stoichiță spune că tânărul jucător nu
intră în vederile sale. „Cu Andrei Ionescu trebuie să am o
discuție foarte clară, să-i explic copilului că la momentul actual
există alți jucători care intră în vederile mele înaintea lui.
Ionescu și Onicaș și nu numai trebuie să joace și să înțeleagă ce
înseamnă o prezență constantă pe teren. Nu e vorba de lipsă de
valoare, ci de lipsa de evoluții”
, a mai spus
tehnicianul.

„Golanski se pregătește exemplar

În schimb, șansele polonezului Pawel Golanski de a rămâne la Steaua
și din vară cresc pe zi ce trece: „Golanski se pregătește
exemplar, joacă bine și poate semna prelungirea contractului în
orice moment. Nu văd graba. El are timp să oblige conducerea să
semneze prelungirea.”

Publicat: 03 02. 2010, 21:01
Actualizat: 03 02. 2010, 21:08