Unirea Urziceni rămâne în Liga 1
UPDATE: Fuziunea dintre
Unirea Urziceni și Concordia Chiajna nu se va mai realiza. Echipa
va rămâne în Liga 1, urmând a juca meciurie pe teren propriu la
Urziceni.
„Nu era vorba de fuziune cu Chiajna, ci patronul de
acolo ar fi dorit să cumpere 50% din acțiunile de la Unirea. Totul
a căzut, avem un singur patron. Vom juca meciurile la
Urziceni”, a spus Felix Grigore.
După ce mixul Urziceni – Chiajna s-a pregătit o lună pentru a se
menține în Liga I, proiectul de unire a căzut. FRF a hotărât că
divizionara secundă Săgeata Stejaru n-are drept de promovare, și
asta l-a întors din drum pe primarul Chiajnei. Mircea Minea a
renunțat la cumpărarea acțiunilor de la Dumitru Bucșaru, după ce
și-a dat seama că, în noile condiții, are șanse mai mari să
promoveze cu Concordia, decât să se mențină în Liga I cu
Urziceniul.
Astfel, Costel Orac și tot „lotul Chiajna” se vor întoarce în Liga
a II-a pentru a relua lupta pentru promovare, iar Unirea trebuie să
se reorganizeze în doar două săptămâni. În primul rând, are nevoie
de un nou antrenor, iar favorit este Octavian Grigore, adică exact
omul la care s-a renunțat când s-a decis fuziunea cu Chiajna. Asta
dacă Dumitru Bucșaru nu va decide să desființeze echipa încă
dinainte de startul returului. O hotărâre definitivă va fi luată
astăzi.