Uniriștii

Echipa din Urziceni are un nume predestinat, Unirea. Cuvântul semnifică forță morală, coeziune, întrajutorare. Nebăgată în seamă, neluată în calcule, ea a ajuns pe primul loc în clasament ținând sub talpă nume grele, încărcate de istorie, plesnind de îngâmfare, avide de imagine. Ironia sorții se îngroașă, având în vedere că Urziceniul e un oraș mărunt, fără tradiție fotbalistică. Priceperea antrenorului, discreția patronului, abilitatea conducerii, civilizația tribunei, logodite cu seriozitatea și dăruirea jucătorilor, au înfăptuit miracolul.

Isprava Unirii demască brambureala veleitarelor. Dinamo e mai mult îngâmfată decât valoroasă. Steaua schimbă antrenorii cu o voluptate nebună, fără să-și găsească însă cadența. Nu se mai poate scutura de scorurile egale, dovada unei mediocrități crase. Ca și când nu ajungeau o valiză și o brichetă lipite pe frunte, s-a mai adăugat și spectacolul oribil, stropit cu sânge, al încleștării dintre fanii radicali și forțele de ordine, așa cum s-a întâmplat sâmbătă. Rapid se zvârcolește în mijlocul plutonului, batjocorită de un finanțator malefic, neserios, inconsecvent.

Înviorându-se după un recul, în fine, depășit, „feroviarii“ clujeni adulmecă fotbalul italian, jinduindu-i pe Bergodi și Dică, bătut în cuie de Zenga pe banca de rezerve.
Mâine jucăm cu Georgia. O șușana fără piesele grele ale tricolorilor, adică Mutu și Chivu. Pițurcă a răscolit șapte echipe românești, alegându-și oamenii, bașca Raț și Marica, de peste fruntari. Pentru liderul clasamentului n-a avut însă ochi. Ce-ai zice de Galamaz, nea Victore?