Dacă în sezonul trecut Craiova a avut mari probleme cu obținerea licenței, în acest an, situația s-a schimbat radical. În ciuda zvonurilor care au circulat în ultima perioadă, oficialii Universității au fost înștiințați ieri de membrii Comisiei de Licențiere a FRF că dosarul Științei a fost admis fără probleme.
Antrenorul din umbră
Adrian Mititelu și-a mărit, de ieri, staff-ul prin aducerea lui Laurențiu Reghecampf. Acesta va participa, alături de George Biță, la pregătirea echipei și va sta pe bancă la meciul cu Steaua, dar va avea și alte atribuții manageriale. Negocierile dintre fostul fotbalist și Craiova au început încă de la meciul cu CFR, la care Laurențiu a fost prezent. Ultima rundă de discuții a avut loc joi seară, atunci când Reghecampf a vizitat cantonamentul echipei. Ieri-dimineață, acesta și-a luat la revedere de la foștii săi colaboratori de la Snagov, după care s-a îndreptat spre Bănie, unde a ajuns în jurul orei 14:30. După nici un sfert de oră, acesta și-a luat bagajul, a dat mâna cu Mititelu și a plecat cu echipa spre București. Pentru a evita o altă amendă precum cea primită după jocul de la Piatra Neamț, în care Trică a dat indicații, deși nu avea dreptul, conducerea clubului l-a numit pe Reghecampf manager sportiv, funcție care îi permite să stea pe bancă la meciurile Științei. „George Biță va răspunde de rezultatele echipei, dar îl voi ajuta și eu cu sfaturi”, a spus Reghecampf.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER