Craiova a mai ratat un transfer! Fotbalistul e blocat la echipă: „Nu pleacă nici pentru 2.000.000 de euro!” | EXCLUSIV ProSport Live

Craiova a încercat să îl transfere pe Marius Constantin în perioada de mercato din această iarnă, dar oficialii echipei Gaz Metan Mediaș nici nu se gândesc la posibilitatea ca fundașul în vârstă de 35 de ani să plece de la formația pregătită de Edi Iordănescu.

Marius Constantin, blocat de Gaz Metan din drumul spre Universitatea Craiova

Ioan Mărginean a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre situația lui Marius Constantin și a dezvăluit că fundașul și-a prelungit contractul cu Gaz Metan până în vara anului 2021. Mai mult, acesta a dezvăluit că fotbalistul a mai primit două oferte în această iarnă, dar că nu va pleca de la gruparea din Mediaș nici în schimbul sumei de două milioane de euro.

”Marius Constantin mai are contract până în iunie 2021. Nu pleacă nimeni! Nici dacă primesc două milioane de euro. Antrenorul e profesionist și am discutat că nu pleacă nimeni și nu vine nimeni. Marius Constantin e netransferabil și să știți că am avut două oferte. Am avut una de la Craiova și încă două. Nu am de ce să bulversez echipa pentru că nu vine și nu pleacă nimeni.

Să vedem ce înseamnă Marius Constantin la Mediaș. Să vedem dacă cifrele InStat arată că are 35 de ani. De ce mai avem contract până în 2021? El face parte din proiectul echipei, e un om de bază aici, are și el proiectul lui pe plan personal la Mediaș. Ne-am înțeles și și-a prelungit contractul până în 2021”, a spus Ioan Mărginean pentru ProSport LIVE.

Se pare că Gaz Metan Mediaș a decis să nu îl lase pe Marius Constantin să plece la Craiova după ce Edi Iordănescu le-a transmis oficialilor că nu va mai continua la echipa medieșenilor dacă fundașul său o să meargă la o altă echipă din Liga 1 în această iarnă.

Publicat: 18 02. 2020, 11:05
Actualizat: 18 02. 2020, 11:32