Universitatea Craiova a pierdut încă un tânăr de perspectivă, promovat în prima echipă de Piţurcă! A semnat pe 3 ani cu altă formație din Liga I
Viitorul nu sună bine deloc pentru Universitatea Craiova, care a pierdut câţiva juniori de perspectivă în ultima perioadă. În primul rând, FCSB l-a „sustras” din Bănie pe atacantul Octavian Popescu, în vârstă de numai 18 ani, acesta debutând deja pentru formaţia lui Gigi Becali, inclusiv în cupele europene.
Octavian Popescu a fost remarcat la echipa satelit a Craiovei de Victor Piţurcă şi apoi a şi ajuns în atenţia celor de la FCSB, care au profitat că Universitatea Craiova nu a vrut să plătească 90.000 de euro clubului Metropolitan şi l-au adus imediat în curte.
Niţu n-a acceptat un salariu de 500 de euro lunar la Craiova
Un alt jucător pierdut de Universitatea Craiova este atacantul Luis Niţu (19 ani), care a fost cedat de olteni la Gaz Metan Mediaş, formaţie cu care a semnat un contract pe 3 ani. Niţu a fost transferat la Mediaş ca monedă de schimb pentru fundaşul Marius Constantin, care are 36 de ani. La fel ca Octavian Popescu, Luis Niţu a fost remarcat tot de Victor Piţurcă, care l-a debutat la prima echipă într-un meci cu FCSB, el marcând apoi 3 goluri pentru Universitatea. Prima reuşită a lui Niţu în tricoul Craiovei a fost tocmai într-un meci disputat la Mediaş.
Deşi iniţial s-a dorit un împrumut al lui Niţu la Mediaş, în cele din urmă a intervenit un conflict între club şi jucător, tot banii fiind cauza disputei. Astfel, atacantului de 19 ani i s-a solicitat prelungirea contractului pe 5 ani, iar acesta a vrut în schimb un salariu mai mare decât cel de 500 de euro pe lună, pe care i-l oferea Craiova. Nu s-a ajuns la un acord, aşa că Niţu a ajuns la Mediaş definitiv.
„S-au descotorosit urât de Niţu”
„Luis Niţu a fost vândut la Gaz Metan Mediaş, care ne-a virat dreptul de solidaritate, chiar azi. Cei de la Craiova s-au cam descotorosit foarte urât de el. Ei aşa procedează acolo la fel cu toţi juniorii care nu fac ce vor ei. Copiii ăştia stau pe 8-10 milioane de lei vechi acolo, nu mai sunt juniori, au 19 ani, dar trebuie să accepţi termenii lor sau să pleci. Silviu Bogdan se ocupă de toţi juniorii noştri şi ştiu ce vorbesc”, a declarat Dani Nicolae, directorul CSS Caracal, clubul la care s-a format Niţu, la emisiunea Fotbal Plus, la Oltenia TV.
Luis Niţu a debutat în prima etapă a campionatului pentru Gaz Metan, dar apoi s-a accidentat.
Un alt jucător de la CSS Caracal care evoluează la Universitatea Craiova este fundaşul Ionuţ Mitran, în vârstă de 18 ani.