Noul preşedinte al clubului Universitatea Craiova va fi ales de abonaţii din acest sezon ai clubului, în număr de 4.107, într-un scrutin programat sâmbătă, 26 martie, între orele 9.00-19.00.
Până acum, numai actualul preşedinte, Sorin Cârţu, şi-a exprimat intenţia de a candida la primele alegeri organizate de un club din România pentru desemnarea unui conducător. Universitatea Craiova anunţă că de mâine, 1 martie, doritorii îşi pot depune cererea de a candida, la sediul clubului sau prin email, termenul-limită fiind 15 martie.
Candidaţii trebuie să întrunească anumite condiţii: să fie cetăţeni români cu vârsta minimă de 30 de ani, să aibă studii superioare de lungă durată, să se bucure de o probitate morală deasupra oricărei îndoieli şi să nu fi avut luări de poziţie publice împotriva clubului. Viitorul preşedinte va conduce din punct de vedere administrativ, economic şi sportiv clubul, sub coordonarea Consiliului de Administraţie, iar mandatul său va fi pe următorii doi ani.
„A mai rămas o singură zi până când vom da startul alegerilor pentru funcția de președinte al Universității Craiova. Conform calendarului alegerilor prezentat pe canalele social-media ale clubului nostru, perioada de depunere a candidaturilor este în intervalul 1-15 martie.
Candidații au două variante prin care se pot înscrie în cursa electorală pentru desemnarea persoanei care va conducere din punct de vedere managerial destinele Științei: Cererile pot fi depuse la sediul clubului Universitatea Craiova, Adresa: Municipiul Craiova, Strada Știrbei Vodă Nr. 30, Clădirea Malmo, Biroul 4, Etaj 3. Cererile pot fi depuse online, pe adresa oficială de e-mail: [email protected]. Pentru a putea participa la acest scrutin, candidaţii trebuie să întrunească, în mod cumulativ, mai multe condiţii: să fie cetăţean român cu vârsta minimă de 30 de ani, să aibă studii superioare de lungă durată, să se bucure de o probitate morală deasupra oricărei îndoieli şi să nu fi avut luări de poziţie publice împotriva clubului” este comunicatul clubului din Bănie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER