Universitatea Craiova, decizie radicală! Vrea să-şi încheie prematur stagiul de pregătire din Antalya! EXCLUSIV
Deşi beneficiază de condiţii impecabile de pregătire în cantonamentul de la Gloria Sport Hotel, din Antalya, Universitatea Craiova nu le poate specula aşa cum şi-ar fi dorit, din cauza ploilor şi furtunilor din zonă, care deja au anulat mai multe antrenamente sau le-au mutat în indoor.
Din această cauză, oltenii iau în calcul să-şi încheie prematur stagiul de pregătire, cu o săptămână înainte de termen, pentru a-şi continua antrenamentele în Bănie, în cadrul complexului „Ilie Balaci”.
Nu ar fi prima decizie de acest gen a celor de la Universitatea Craiova. Astfel, primul cantonament de la venirea lui Laurenţiu Reghecampf, la Poiana Braşov, din luna septembrie a anului trecut, a luat sfârşit cu 5 zile mai devreme decât era programat iniţial, fiind anulat şi cel de-al doilea meci amical din zonă.
Craiova a anulat amicalul cu Raufoss!
Universitatea Craiova a renunţat şi la amicalul de azi, cu norvegienii de la Raufoss, din cauza cazurilor de COVID-19 din lotul nordicilor, şi va disputa un joc de pregătire cu FC Botoşani, azi, de la ora 16.30. Cele două echipe sunt în luptă pentru locurile de play-off şi au jucat deja meciurile directe din sezonul regular, 2-1 pentru Botoşani la Craiova şi 2-2 în Moldova.
Oltenii ar trebui să mai joace încă două meciuri amicale în Turcia, cu Banik Ostrava, pe 14 ianuarie, şi încă unul, pe 16 ianuarie, cu un adversar care ar urma să fie stabilit, iar pe 20 ianuarie era prevăzută revenirea acasă, cu două zile înaintea primului meci oficial, cu Rapid. Până acum, craiovenii au disputat un amical în Antalya, câştigat cu 5-2 contra ungurilor de la Paksi.
Florin Bratu i-a urmărit pe olteni la antrenament
Selecţionerul U21 al României, Florin Bratu, le-a făcut vizită juveţilor în cantonamentul din Antalya, urmărind un antrenament condus de Laurenţiu Reghecampf şi interesându-se de starea fizică şi forma jucătorilor pasibili de a fi convocaţi la naţionala de tineret. Vladimir Screciu, Alexandru Cîmpanu, Ştefan Baiaram şi Jovan Markovic sunt jucătorii Universităţii chemaţi constant la naţionala U21.