Universitatea Craiova îl trimite pe Florin Borța la FC Argeș! EXCLUSIV
Dacă şansele ca Andrei Ivan să fie direcţionat către FC Argeş au scăzut, după ce jucătorul a refuzat din start orice discuţie în acest sens, dar şi antrenorul Cornel Papură a intervenit pentru a-i mai oferi o şansă atacantului de 24 de ani, mai ales că încă nu s-a perfectat transferul lui Juan Camara, Universitatea Craiova este aproape să trimită un alt jucător în Trivale.
Fundaşului dreapta Florin Borţa i-a expirat împrumutul la Concordia Chiajna şi următoarea destinaţie a sa poate fi FC Argeş. În vârstă de 21 de ani, Florin Borţa a debutat la Universitatea Craiova în timpul mandatului lui Devis Mangia, apoi a fost împrumutat la Petrolul şi Concordia Chiajna.
Chiar dacă în acest moment în lotul Craiovei este numai un fundaş dreapta de meserie, Ştefan Vlădoiu, ca variante de acoperire a postului fiind Bogdan Vătăjelu şi Ionuţ Mitran, conducătorii clubului din Bănie nu intenţionează să-l păstreze pe Florin Borţa în lot, considerând că este mai bine pentru acesta să aibă meciuri în picioare la o altă formaţie. Borţa a fost utilizat în 12 meciuri în acest sezon la Concordia Chiajna, reuşind să marcheze un gol, într-un meci cu „U” Cluj.
Craiova mai are jucători împrumutați la FC Argeș
Mijlocaşul Stephan Drăghici este un alt jucător împrumutat de Universitatea Craiova la FC Argeş până la finalul acestui sezon. Pe postul de fundaş dreapta, FC Argeş mizează pe Gabriel Matei şi pe Costinel Tofan, dar aducerea lui Florin Borţa în Trivale ar avea şi avantajul că acesta este încă jucător under 21.
Relaţiile dintre Universitatea Craiova şi FC Argeş sunt unele destul de bune, pe lângă discuţiile privind unele schimburi de jucători, echipele disputând şi două meciuri amicale anul acesta, ambele în cadrul complexului de pregătire al clubului din Bănie, cel din Lunca Jiului. În meciul direct din campionat, Craiova s-a impus în deplasare cu 2-1, goluri Koljic şi Cicâldău, respectiv Honciu.
Craiova ar fi vrut să-l dea împrumut și pe Andrei Ivan la FC Argeș, dar atacantul a refuzat orice discuție, deși cele două cluburi s-ar fi înțeles!