Universitatea Craiova pleacă fără antrenor în stagiul de pregătire! Ce noutăţi sunt aşteptate la reunirea lotului

Situaţie dificilă pentru Universitatea Craiova, care va trebui să gestioneze scurta perioadă de pregătire înaintea noului sezon fără antrenorul principal Cristiano Bergodi.

Descoperit pozitiv cu coronavirus la ultimul control, antrenorul italian va trebui să stea mai mult de două săptămâni departe de oricine, chiar dacă este asimptomatic. Alb-albaştrii se reunesc luni, vor face vizita medicală şi vor pleca într-un stagiu de pregătire în Austria, toate fără antrenorul echipei. Bergodi este în izolare şi nu va putea reveni alături de echipă mai devreme de 20 august, în preajma debutului în noul campionat.

La reunirea lotului, luni, sunt aşteptaţi jucătorii care au încheiat sezonul precedent, în urmă cu o săptămână, dar unii dintre cei cărora le-a expirat împrumutul la alte echipe, respectiv: Ovidiu Bic, de la Chindia, Andrei Burlacu, de la Chiajna, Marian Şerban, de la Mioveni, Jovan Markovic, de la Clinceni. Pentru Cesar Meza Colli, care anul trecut a evoluat la Keshla (Azerbaidjan), există oferte şi ar putea fi cedat, el mai având un an de contract cu gruparea din Bănie.

Aşteaptă un adversar facil în primul tur al Europa League

Tot luni, Universitatea Craiova îşi va afla adversarul din primul tur preliminar al Europa League, după tragerea la sorţi, programată la ora 14. Vicecampioana României este cap de serie la tragerea la sorţi, având coeficient 5000.  Echipa lui Bergodi poate avea parte de adversari accesibili, dar sunt câţiva care pot crea probleme, precum echipele poloneze, cele bulgare, ori Academia Puşkaş, echipa la care s-a transferat recent Alex Băluţă. Primul tur preliminar se dispută într-o singură manşă, pe 27 august, pe terenul primei echipe trase la sorţi. Cele 92 de formaţii care vor intra din turul 1 preliminar vor fi împărţite în 7 subgrupe a câte 10 echipe şi 2 subgrupe a câte 12 echipe.

Posibilii adversari ai oltenilor în primul tur preliminar: Sumgayit FK (Azerbaidjan), Lokomotiv Plovdiv şi Slavia Sofia (Bulgaria), Piast Gliwice şi Cracovia Krakow (Polonia), Levadia Tallinn (Estonia),  Hibernians FC (Malta), DAC Dunajska Streda, MFK Ruzomberok şi MSK Zilina (Slovacia), La Fiorita (San Marino), Zeljeznicar Sarajevo (Bosnia), KF Laçi (Albania), Mura Murska Sobota (Slovenia), Puskás Akadémia (Ungaria), Tre Penne (San Marino), NSI Runavik (Insulele Feroe), Saburtalo Tbilisi (Georgia), HB Torshavn (Insulele Feroe), FK Shkupi (Macedonia de Nord), Petrocub Hânceşti (Moldova), UE Engordany (Andorra), Differdange 03 şi Union Titus Pétange (Luxemburg), Kauno Zalgiris (Lituania), RFS Riga şi Valmieras FK (Letonia), Shirak Gyumri şi FC Noah (Armenia), Teuta Durrës (Albania), Renova Dzepciste (Macedonia de Nord), FK Borac Banja Luka (Bosnia), Sfântul Gheorghe (Moldova), Dinamo-Auto Tiraspol (Moldova), Derry City şi Bohemians Dublin (Irlanda), Inter Turku, Ilves Tampere şi Honka Espoo (Finlanda), Breidablik (Islanda), Bala Town (Țara Galilor), Dinamo Batumi şi Lokomotivi Tbilisi (Georgia), Sirens FC (Malta), Vikingur Reykjavik (Islanda) şi Paide Linnameeskond (Estonia).

 

Publicat: 09 08. 2020, 20:14