Ouzounidis are mari probleme de lot pentru derby-ul cu FCSB. Apărarea Universității Craiova, descompusă
Universitatea Craiova a revenit în lupta pentru titlu după rezultatele din etapa a doua a treia a play-off-ului, oltenii fiind la cinci puncte de liderul FCSB, cu care se vor confrunta joi, de la ora 19.45, şi la patru puncte de CFR Cluj, de care alb-albaştrii au trecut cu 2-1, chiar în Gruia, în weekend-ul trecut.
Antrenorul vicecampioanei, Marinos Ouzounidis, se confruntă însă cu mari probleme de lot, în special în compartimentul defensiv. Grecul are practic un singur stoper valid, pe veteranul Marius Constantin, şi acesta suprasolicitat de programul încărcat, cu meciuri din trei în trei zile, la aproape 37 de ani făcând faţă din ce în ce mai greu ritmului intens.
Universitatea Craiova, probleme mari de lot pentru derby-ul cu FCSB. Paul Papp se operează în Italia
Problemele din centrul defensivei s-au acutizat de la o etapă la alta, stoperii lui Ouzounidis declarând forfait unul câte unul. Astfel, aşa cum se ştie de două etape, pentru Paul Papp sezonul este încheiat deja, după problemele la genunchi, el plecând să se opereze în Italia, unde va efectua şi o parte a recuperării. Un alt jucător al Unievrsităţii, Craiova, Elvir Koljic, a fost în ultima perioadă în Portugalia, pentru a investiga dacă au apărut alte complicaţii după grava accidentare suferită în urmă cu o jumătate de an.
Bălaşa, suspendat pentru derby-urile cu CFR şi FCSB
Un alt fundaş central, Mihai Bălaşa, a primit două etape de suspendare după eliminarea din finalul partidei de la Botoşani, el ratând astfel tocmai derby-urile cu CFR Cluj şi FCSB. Staff-ul tehnic şi conducerea grupării din Bănie nu au reacţionat deloc bine după gestul lui Bălaşa, care a răspuns provocării lui Florescu în finalul partidei de la Botoşani şi a încasat cartonaşul roşu.
Bălaşa este chiar pasibil de o amendă din partea clubului, fiindcă şi-a lăsat echipa într-o perioadă extrem de complicată, cu meciuri decisive şi în condiţiile în care sunt probleme şi cu ceilalţi stoperi din lot.
Se încearcă recuperarea lui Acka
Ivorianul Stephane Acka a revenit şi el după aproape o jumătate de an într-un meci oficial, cu ocazia disputei din Gruia, dar în repriza secundă s-a accidentat, resimţind efortul depus după o perioadă aşa de lungă fără meciuri în picioare.
Deşi a terminat pe teren duelul cu CFR, în condiţiile în care Marinous Ouzounidis epuizase cele cinci înlocuiri şi oricum nu mai avea un alt stoper la dispoziţie, Acka are şanse destul de reduse să fie în lot la meciul cu FCSB. Dacă Acka nu va fi recuperat pentru derby-ul de joi, Marinos Ouzounidis va fi nevoit să apeleze la unul dintre mijlocaşii din lot pentru a face cuplu cu Marius Constantin.
Fedele şi Bic ar fi doi dintre cei solicitaţi să coboare în defensivă, în cazul în care Vladimir Screciu, care a mai jucat pe acest post, nu va fi apt de joc. Screciu a lipsit o lună şi jumătate de pe teren, după ce a suferit o ruptură musculară la meciul din Cupă de la Buzău, cu Chindia.
Probleme şi cu jucătorii „under”
Problemele de lot ale Universităţii Craiova vizează şi jucătorii under 21, după ce Ştefan Baiaram s-a „rupt” la meciul cu Sepsi, iar Ştefan Vlădoiu a ieşit şi el accidentat în repriza secundă a partidei cu CFR Cluj. Vladimir Screciu a revenit în ultima perioadă la antrenamente, dar nu este sută la sută apt.
În aceste condiţii, Marinous Ouzounidis l-a titularizat în meciurile de la Botoşani şi Cluj pe tânărul de 18 ani Ionuţ Mitran, pe care l-a înlocuit însă de fiecare dată în primele minute. Pentru meciul cu FCSB, antrenorul elen va miza la capitolul „under” pe jucătorii: Alexandru Câmpanu, Vladimir Screciu, Ionuţ Mitran şi Vasile Constantin.