Startul fulminant de sezon al Universităţii Craiova este unic în istoria echipei, indiferent că vorbim de Craiova Maxima sau de vremuri mai apropiate. Niciodată echipa din Bănie nu a început un campionat cu 7 victorii.
Recordul de invicibilitate al clubului este de dată recentă, din sezonul 2014-2015, când, cu Sorin Cârţu şi Emil Săndoi pe bancă, Craiova a avut un parcurs de 19 meciuri fără înfrângere, dar atunci nu a fost vorba numai de victorii şi nici de startul de sezon, cei doi preluând echipa în etapa a 6-a, când alb-albaştrii aveau 2 puncte. În acest campionat, trupa lui Bergodi are 7 victorii în primele 7 etape: 1-0 la Sepsi, 2-0 cu Astra, 4-1 la Viitorul, 2-1 cu Voluntari, 2-1 la Piteşti, 1-0 cu Iaşi şi 1-0 la Dinamo.
E adevărat, faţă de alte sezoane, Universitatea Craiova a beneficiat şi de avantajul conferit de decizia LPF, prin care echipele care participă în cupele europene nu se pot întâlni între ele în primele 6 runde, astfel încât au fost evitate meciuri cu CFR, FCSB sau Botoşani.
Cel mai bun start de campionat al Universităţii Craiova a fost cu 4 victorii în primele 4 etape, în două rânduri. Mai întâi în campionatul 1980-1981, la finalul căruia Ştiinţa a şi reuşit să cucerească al treilea titlu din palmaresul său. În stagiunea respectivă, Balaci şi compania au avut 4 succese la rând la startul campioantului: 3-2 cu FC Argeş, 1-0 la Steaua, 2-0 cu Jiul Petroşani şi 1-0 la FC Olt, pentru ca în etapa a 5-a să piardă în deplasare cu „U” Cluj, scor 0-1.
Atunci, Craiova Maxima a adunat 6 victorii în primele 7 etape, bilanţ înregistrat şi în anul următor, dar înfrângerea a venit mai devreme, în runda a 4-a. Tot cu 4 succese a început Universitatea Craiova şi campionatul 1993-1994, cu Marian Bondrea pe bancă, pe care avea să-l termine pe locul secund, după Steaua. Atunci, Craiova a câştigat cu 2-1 la Timişoara, 3-0 cu „U” Cluj, 4-1 la Piatra Neamţ, 4-1 cu UTA şi în etapa a 5-a a fost remiză, iar în a 6-a a venit înfrângerea.
Ultima echipă care a avut un start de sezon excelent a fost Dinamo, formaţia învinsă în ultima etapă de olteni. Cu Mircea Rednic pe bancă, trupa din Ştefan cel Mare a reuşit să câştige 13 meciuri la rând în startul stagiunii 2006-2007, în care a şi cucerit ultimul titlu din istoria clubului. Pe vremea aceea însă punctele rămâneau la valoarea lor întreagă, nu se înjumătăţeau, nefiind vorba de un sistem cu sezon regular şi play-off şi play-out. Printre cele 13 victorii ale „câinilor” a fost şi una în Bănie, un 4-0 la care toate golurile au fost reuşite de Ionel Ganea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER