Fundașul dreapta Andrei Patache (31 de ani) și-a prelungit contractul cu FC Botoșani. Jucătorul care în cariera sa a jucat doar pentru Botoșani, cu o excepție de o jumătate de an la Concordia Chiajna, a semnat, miercuri, pe o perioadă de doi ani, până în 2021.
Acordul dintre club și Patache a fost prelungit chiar înainte de plecarea în cantonamentul din Turcia, iar jucătorul a avut un mesaj de transmis suporterilor echipei.
„Dragi suporteri FC Botoșani, cu bucurie vă anunțăm că tocmai am prelungit contractul cu echipa noastră de suflet, până în 2021. Sperăm ca împreună cu voi și cu întregul staff să îndeplinim toate obiectivele. Vă mulțumesc pentru susținere și vă urez un sincer LA MULȚI ANI pentru anul care tocmai a început. Cu drag, Andrei Patache”, a transmis fundașul.
Andrei Patache este născut la Botoșani. Încă din perioada junioratului a fost promovat la FC Botoșani, împreună cu Florin Acsinte. A jucat inițial la FC Botoșani e sub comanda lui Alin Cazaciuc după care a făcut pasul către prima echipă, care era în eșalonul secund. A promovat în prima ligă, iar în septembrie 2017 a vrut o schimbare și s-a transferat la Concordia Chiajna. La finalul sezonului trecut a revenit la FC Botoșani, iar evoluțiile lui au fost din ce în ce mai bune.
În momentul de față, Andrei Patache este cotat la 250.000 de euro.
16 meciuri, toate începute ca titular, a jucat Andrei Patache în prima parte a sezonului pentru FC Botoșani
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER